„Autist am fost și nu M-ați ignorat”

În tradiția ortodoxă, învățătura despre om se bazează pe ideea că fiecare persoană este creată după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu” Geneza 1:27). Aceasta înseamnă că orice ființă umană, indiferent de condiția sa fizică, mentală sau emoțională, are o valoare și o demnitate inestimabile. Din această perspectivă, creștinul este chemat să vadă în aproapele său nu doar o persoană, ci o manifestare a iubirii divine, care merită respect, înțelegere și grijă. În acest context, vom explora cum ne purtăm ca și creștini ortodocși cu persoanele cu dizabilități și cu cele ce au tulburări din spectrul autist.

Persoanele cu dizabilități și cu tulburări din spectrul autist au, în adâncul ființei lor, același suflet creat de Dumnezeu și chemarea la comuniune și mântuire. Tradiția ortodoxă ne învață să privim la ele nu prin prisma slăbiciunilor fizice sau psihologice, ci prin prisma valorii lor eterne. Părinții Bisericii și mulți sfinți ortodocși ne învață că orice suferință poate avea o dimensiune spirituală, iar orice provocare poate fi o cale spre iubire și sfințenie. Persoanele cu dizabilități și cei cu tulburări din spectrul autist pot deveni chiar exemple vii de credință și răbdare, inspirând comunitatea să cultive o inimă plină de dragoste și compasiune.

În Evanghelia după Ioan, Hristos ne poruncește „să ne iubim unii pe alții” (Ioan 13:34). Această poruncă nu exclude pe nimeni, ci ne provoacă să depășim barierele personale și să îmbrățișăm pe toți cei din jurul nostru. În contextul dizabilităților și tulburărilor din spectrul autist, această iubire trebuie să fie activă, manifestându-se prin acceptare, grijă și înțelegere.

Un creștin ortodox trebuie să fie sensibil la nevoile speciale ale celor care suferă. A-i iubi înseamnă a ne pune în locul lor, a încerca să înțelegem dificultățile lor și a fi alături de ei în mod necondiționat. Un exemplu de astfel de iubire se găsește în viețile sfinților care s-au dedicat ajutorării celor bolnavi și suferinzi, cum ar fi Sfântul Pantelimon și Sfântul Nectarie, care au arătat o compasiune neobosită față de cei suferinzi.

Solidaritatea și ajutorul comunității

În viața ortodoxă, comunitatea joacă un rol esențial. Creștinismul ortodox subliniază ideea de comuniune și de viață împreună în Hristos. O comunitate ortodoxă autentică trebuie să fie deschisă și incluzivă, tratând cu egală considerație pe toți membrii săi, inclusiv pe cei cu dizabilități și pe cei cu tulburări din spectrul autist. Astfel, Biserica și credincioșii trebuie să lucreze împreună pentru a sprijini și integra aceste persoane în viața comunității.

Un exemplu de solidaritate creștină poate fi oferirea de programe educative și activități speciale în biserici pentru acești oameni, sprijinul pentru familiile lor și sensibilizarea comunității asupra nevoilor lor. În acest fel, comunitatea ortodoxă devine un loc de susținere și alinare, unde fiecare persoană își poate găsi un rost și o mângâiere.

Rugăciunea și îndrumarea spirituală

Rugăciunea este un alt mod esențial prin care creștinii ortodocși își pot manifesta iubirea față de cei cu dizabilități și tulburări din spectrul autist. Prin rugăciune, creștinii aduc în fața lui Dumnezeu nevoile acestor persoane și cer ajutorul Său pentru a găsi cele mai bune modalități de sprijin. Mai mult, rugăciunea este o cale de a ne curăța inimile și de a învăța smerenia. Când ne rugăm pentru ceilalți, învățăm să fim mai aproape de Dumnezeu și de aproapele nostru.

Pe lângă rugăciune, îndrumarea spirituală oferită de preoți sau monahi poate ajuta atât persoanele cu dizabilități și tulburări din spectrul autist, cât și familiile acestora să înțeleagă și să accepte provocările lor ca o parte a planului lui Dumnezeu, găsind în credință puterea de a merge mai departe.

Valoarea jertfei și a răbdării

Învățătura ortodoxă ne arată că suferința și încercările, atunci când sunt acceptate cu răbdare, devin o formă de jertfă, prin care omul se apropie de Dumnezeu. Persoanele cu dizabilități și cu tulburări din spectrul autist, precum și cei care îi îngrijesc, sunt chemați să poarte această cruce cu credință și speranță, iar comunitatea creștină trebuie să îi sprijine în această călătorie.

Este esențial ca fiecare creștin să vadă aceste persoane nu doar ca beneficiari ai sprijinului, ci și ca modele de jertfă, răbdare și perseverență. Într-o lume care promovează succesul și eficiența, aceste persoane ne reamintesc de adevăratul sens al vieții creștine: a trăi în dragoste, a purta greutățile împreună și a căuta sfințenia în fiecare moment al vieții.

Așadar, atitudinea creștină ortodoxă față de persoanele cu dizabilități și cu tulburări din spectrul autist trebuie să fie una de iubire necondiționată, compasiune, înțelegere și sprijin activ. Biserica și credincioșii sunt chemați să fie alături de aceste persoane, oferindu-le un mediu de sprijin și acceptare. Prin iubirea lor, creștinii devin mărturisitori ai prezenței lui Hristos, care îi cheamă pe toți oamenii la unitate și mântuire. 

Astfel, dragostea față de persoanele aflate în nevoie nu doar că este o expresie a iubirii față de Dumnezeu, dar și o cale de sfințire și de apropiere de El, pentru că „întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13:35).

Pr. Marius Matei