Austeritatea expune pericolul global al paradisurilor fiscale

Financial Times

A fost ridicată cortina de pe lumea odată secretă a paradisurilor fiscale, iar scara abuzurilor depăşeşte orice calcul. Adevărul mai sumbru este că aceste paradisuri nu sînt lacune în sistemul financiar mondial, ci sînt chiar sistemul.

Candidatul la preşedinţia SUA, Mitt Romney, a fost descoperit că are o avere uriaşă în Insulele Cayman, niciodată explicată în mod adecvat. În Franţa, Jérôme Cahuzac a demisionat discreditat din funcţia de ministru al bugetului în urma dezvăluirii că a deţinut un cont secret în Elveţia. El a fost acuzat de fraudă fiscală. Partidul de guvernămînt din Spania a efectuat plăţi din conturi secrete elveţiene ani de zile. Un înalt politician grec a fost condamnat la închisoare pentru falsificarea declaraţiilor financiare.

S-a dovedit în ultimele luni că grupuri precum Apple, Google şi Starbucks au folosit trucuri de contabilitate bizare pentru a-şi pune la adăpost profiturile. Acestea includ cererea Google, aprobată de Internal Revenue Service (IRS), ca capitalul său intelectual să rămînă în Insulele Bermude. Există mai multe mii ca ei care lucrează cu autorităţile fiscale pentru a-şi păstra banii inaccesibili. Bănci ca HSBC şi UBS au fost detectate că spală bani care facilitează acest proces.

Cît de multe venituri fiscale se pierd în paradisurile globale? Şi în acest caz se poate doar ghici, dar cifrele sînt susceptibile de a fi mari. Estimări recente ale “Tax Justice Network” sugerează că depozitele sînt de ordinul a 21 trilioane de dolari.

Paradisurile servesc unor nenumărate scopuri, dar niciunul nu este pentru binele social. Ele sprijină evaziunea fiscală masivă. Stau la baza unui sistem global de mituire a unor oficiali corupţi. Deservesc conturile unor traficanţi de droguri, comercianţi de arme şi grupări teroriste. Creează secretomanie prin companii-paravan, care permit evaziunea fiscală, acapararea de terenuri şi distrugerea mediului.

Actorii principali ai paradisurilor fiscale din lume sînt Statele Unite, Elveţia şi Marea Britanie. Multe dintre cele mai importante paradisuri, printre care Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman şi Insulele Bermude, sînt teritorii britanice de peste mări. Învăluirea în secret a trilioane de dolari din Caraibe a fost efectuată cu sprijinul IRS din SUA şi cu aprobarea clasei politice americane şi a Wall Street.

Aceste “terenuri de joc” ale celor bogaţi şi puternici au fost în mare parte ascunse de ochii publicului în cursul boom-ului financiar îndelungat. În noua lume de austeritate de după crahul din 2008 sînt percepute tot mai mult ca un cancer al sistemului financiar global, ce trebuie extirpat.

Ostilitatea publică a fost accelerată în mare măsură de criza din Cipru. Insula a fost mulţi ani un paradis fiscal şi secretoman de notorietate mai ales pentru banii ruseşti. Cu toate acestea, s-au închis ochii în faţa fenomenului mai degrabă decît să fie controlat. Apoi, Ciprul a explodat – un memento privind modul în care un centru financiar nereglementat se poate transforma rapid într-un pericol de moarte pentru economia mondială.

Se impun reforme ca: toate conturile din băncile străine din orice jurisdicţie să fie raportate autorităţilor fiscale naţionale ale titularilor de cont; veniturile neraportate deturnate în conturi de peste mări în trecut să fie impozitate la ratele naţionale, cu sancţiuni pentru evaziune; miile de fonduri speculative şi corporaţii cu sediul în Caraibe pentru operaţiuni din SUA şi Europa să fie repatriate în SUA şi Europa; proprietăţile care aduc beneficii să fie dezvăluite privind toate companiile cu capital străin.

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande şi premierul britanic David Cameron au recunoscut recent necesitatea unei reprimări drastice, dar acţiunile reale se află încă departe. Preşedintele SUA Barack Obama a vorbit în trecut despre necesitatea de a lua măsuri, dar nu a spus prea mult şi recent.

Toţi ochii sînt acum aţintiţi spre liderii americani şi europeni înainte de summitul G8 din iunie şi G20 din septembrie, pentru a vedea dacă politicienii sînt atenţi la nevoile publicului sau la lăcomia privată nepăsătoare şi destabilizatoare.