Aurea mediocritas

Înţelegem toţi expresia, doar latini sîntem, doar „de la Rîm ne tragem”.

Nu înţelegem, însă, cel puţin eu, incredibil de larga acoperire a ei în zilele noastre. Departe de a fi meseriaş bun sau rău, doctor bun-rău,  croitor bun-rău, lucrător bun-rău, dentist bun-rău ş.a.m.d. – prea mulţi sînt mediocri, deci nici aşa, nici aşa! Ziariştii fac excepţie, fiindcă majoritatea sînt răi-răi: agramaţi, inculţi, vînduţi pe o mînă de arginţi. Dar şi care-s buni! … Politicienii fac excepţie şi de la excepţie, dar şi cei care-s buni … unde-s? sper să-i vedem. La treabă.

Pînă şi averile pot fi mediocre – zice Tocqueville şi nu ca amploare, ci ca gust-stil-temei, dar aşa-i democraţia, face posibilă şi asta.

Pînă şi iubirile pot fi mediocre, căci din cauza grabei, a harababurii, a stresului, a centurii fotonice, a cine ştie ce, iubirile nu mai sînt ce au fost. Lipseşte, clar, preludiul dulce, fiorul, serenada şoptită sub clar de lună, bileţelul parfumat cu Dor, atingerea fugară furată, o fărîmă de clipă, privirea furişă mai seducătoare şi mai ameţitoare decît şampania, lipseşte aripa de Înger. Totul se grăbeşte, năvăleşte, dă buzna, se prăvăleşte, se prăbuşeşte, şi cît ai zice „amor etern” se şi termină! Fetele rămîn nemăritate, băieţii neînsuraţi, nu mai au chef, nu mai au timp, nu-i mai ocheşte Cupidon cu săgeata, asta-i şi gata!

Misterul nu mai e mister, taina nu mai e taină, totul e la vedere, etalat ca morcovii şi ceapa la piaţă, poţi oricînd cumpăra la kilogram, la legătură, probezi, arunci, probezi-arunci!

Romantismul nu mai e viaţa trăită ca joc, ci joaca trăită fără viaţă şi nu-i nici „gustul libertăţii creatoare”, vorba lui Lucian Blaga. De fapt, azi, pentru majoritatea pare ridicol şi desuet să fii romantic şi se pierde, astfel,  o parte substanţială din frumuseţea şi bucuriile vieţii.

Uităm că victoriile definitive durează, de obicei, cel mai puţin. Şi atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că toţi sîntem încorsetaţi de sentimentul apăsător al limitelor ce ne constrîng într-un fel sau altul şi resimţite atît de dureros. Şi-apoi ne mirăm că ne vine cheful unei evadări. Şi atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că iubirea reală ne face neobosiţi, plini de avînt, de entuziasm, de energie, de fantezie, dar şi de prejudecăţi şi gelozie. Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că omul e un veşnic copil dornic de o protecţie chiar imaginară şi-n faţa căreia, apoi, se simte pierdut sau se revoltă. Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că invidia, duhnind a răutate, împrăştie turma. Omul superior trăieşte la acele nivele, dar el e excepţie, şi cînd e, se izolează în vreun Turn de fildeş. Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că e bine să fii lucid în dragoste ca şi în duşmănie. Cîţi pot spune asemenea lui Bismarck despre Lassalle: „Îmi este adversar politic, dar mi-ar plăcea să-l am vecin de moşie”. Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că străbunii latini spuneau: „Festina lente” – Grăbeşte-te încet. Astăzi, cînd pînă şi Ceasul Istoriei bate mai repede, cine mai are timp de asta? Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că nu ajunge să fii supravieţuitor. Trebuie să şi învingi. Dar prea preocupaţi de mijloacele prin care am putea face asta, uităm de ţel. Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Uităm că împrumutul făcut fericirii se cuvine plătit în fiecare clipă, care trebuie frumos trăită. Cei mai mulţi nu pot, fiindcă nu au avut ce ipoteca: încrederea, curajul, voinţa. Iar alţii nu pot, fiindcă accepţiunea lor este falsă: desfrîu, viciu, bani-bani-bani, doar bani. Adică oricum – orice – oricînd. Şi-atunci, preferăm aurea mediocritas.

Dar mediocritatea este, trebuie să recunoaştem, moderaţia celor slabi, „un tăciune care scoate fum mult fără să încălzească şi fără să lumineze” – cum spunea odinioară filosoful român Vasile Conta.

Azi, vieţii mediocre i se mai zice viaţă de plastic, deşi invenţia din Chimie, zău, n-are nici o vină. Şi unii chiar o preferă vieţii definită de Tolstoi  „nelinişte permanentă, trudă, luptă, renunţări”. Sau celei imaginate de Bergson – efortul de a urca pe panta pe care materia coboară.

Fericiţi cei pentru care viaţa înseamnă a înţelege – a tolera – şi a iubi.  Şi unde e fericire, nu mai încape aurea mediocritas.
Stela-Maria Ivaneş