Au vândut apartamente pe hârtie | O nouă escrocherie cu blocuri fantomă la Cluj-Napoca

Doi bărbați, unul în vârstă de 36 de ani iar celălalt de 63 de ani din Cluj-Napoca au fost arestați pentru înșelăciune în formă continuată după ce au înșelat mai multe persoane vânzându-le apartamente și garsoniere în blocuri fictive. Este vorba de Traian Onuc și Pavel Iascău. 

Potrivit IPJ Cluj, în perioada 2021-2022, cei doi, împreună cu o altă persoană ar fi indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să remită anumite sume, cu titlu de avans sau plată integrală, în scopul achiziționării unor garsoniere sau imobile aflate în construcție în municipiul Cluj-Napoca, fără deținerea unor autorizații de construcție valabile.

„De asemenea, actele prevăzute de lege în scopul încheierii unor astfel de înțelegeri nu erau întocmite în fața notarilor publici sau autentificate de către notari publici, conform normelor legale, iar imobilele nu erau predate în termenele menționate în respectivele documente, încheiate în mod ilicit”, arată IPJ.

Cu sprijinul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție, ieri, 30 ianuarie, polițiștii de investigații criminale au efectuat 4 percheziții, la imobilele celor bănuiți, precum și într-un spațiu care era utilizat de aceștia drept birou.

În acest context, au fost descoperite și ridicate zeci de sisteme informatice, printre care laptopuri și tablete, telefoane mobile, dar șipeste 7.000 de cartele telefonice, despre care există bănuiala că ar fi fost sau urma a fi utilizate la comiterea unor fapte de înșelăciune similare.

De asemenea, au fost ridicate sume și înscrisuri de interes pentru soluționarea cauzei.

În baza probatoriului administrat, doi dintre bărbați, având vârsta de 36, respectiv 63 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, față de aceștia, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„În baza art. 226 C.p.p., art. 202 C.p.p., art. 223 alin. (1) lit. d) Cp.p., art. 223 alin (2) C.p.p. admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca formulată la data de 31.01.2023. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Onuc Traian (nume purtat anterior Floarea Ianson Traian), cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunilor de în?elăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) ?i (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. – 2 ac?iuni şi în?elăciune, prev. de art. 244 alin. (1) ?i (2) C.pen.,cu aplic. 38 alin. (1) C.pen.. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.01.2023 şi până la data de 01.03.2023 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Jascău Pavel, cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunilor de în?elăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) ?i (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. – 2 ac?iuni şi în?elăciune, prev. de art. 244 alin. (1) ?i (2) C.pen.,cu aplic. 38 alin. (1) C.pen.. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.01.2023 şi până la data de 01.03.2023 inclusiv”, se arată în încheierea instanței. .

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Unul dintre bărbați este cercetat în mai multe cauze aflate pe rolul unității de parchet menționate, pentru infracțiuni similare, cu prejudiciu estimat până în acest moment la aproximativ 5 milioane de euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut