Au crescut solicitările în aplicaţia „Află la ce fond de pensii eşti!”

Solicitările unice în aplicaţia „Află la ce fond de pensii eşti!” au crescut în trimestrul al treilea din 2019 cu 145% comparativ cu perioada similară din 2018, de la 7.921 la 19.451 solicitări.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a analizat modul în care administratorii fondurilor de pensii administrate privat au răspuns, în trimestrul al III-lea al anului 2019, solicitărilor înregistrate în aplicaţia „Află la ce fond de pensii eşti!”, găzduită pe site-ul ASF – www.asfromania.ro, scopul acţiunii fiind acela de a identifica gradul de implicare a administratorilor cu privire la gestionarea serviciilor oferite participanţilor la Pilonul II.
ASF a mai constatat că numărul total al solicitărilor soluţionate (petent contactat, petiţie soluţionată) a fost, în trimestrul al III-lea din 2019, cu aproape 152% mai mare, comparativ cu intervalul similar al anului precedent. În cazul a 685 de solicitări, petentul nu a putut fi contactat, iar în cazul a 65 de solicitări, petentul a fost contactat, însă petiţia nu a putut fi soluţionată. Printre motivele care au generat aceste situaţii se numără: numărul de telefon completat de petent era incorect şi nu existau alte date de contact, petentul nu a răspuns la telefon, petentul a refuzat conversaţia, numărul de telefon aparţinea unei alte persoane, petentul nu a completat adresa de email etc. „Administratorii fondurilor de pensii administrate privat au respectat, în general, termenul de 10 zile alocat soluţionării cererilor de informaţii privind apartenenţa la Pilonul II. Media timpului de răspuns, la nivelul sistemului de pensii Pilon II, a fost de aproximativ 5 zile, în perioada de referinţă”, susţine ASF.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.