Au crescut şi împrumuturile, dar şi depozitele bancare ale populaţiei

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna august cu 1,3% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 314,293 miliarde de lei, iar creditele acordate populaţiei s-au majorat cu peste 20%.

Faţă de august 2017 depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat cu 10,5%. Conform datelor prezentate de Banca Naţională a României, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au diminuat cu 0,3%, până la 114,489 miliarde lei, însă, faţă de 31 august 2017, au crescut cu 6,1%. Depozitele în lei ale societăţilor nefinanciare şi instituţiilor financiare nemonetare au crescut cu 2,6% faţă de luna precedentă, până la 94,013 miliarde lei, în timp ce, faţă de august 2017, s-au majorat cu 9,5%.
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 1,8% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 105,790 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi lună a anului precedent au crescut cu 16,9%. Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 1,8% faţă de iulie, iar faţă de august 2017 au crescut cu 19,8%.
Depozitele în valută ale societăţilor nefinanciare şi instituţiilor financiare nemonetare au crescut cu 1,8% faţă de iulie, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului precedents-au majorat cu 10,3%.

Populaţia preferă creditele în valută

La sfîrşitul lunii august, creditul neguvernamental înregistrase o creştere de 6,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, pe seama majorării cu 14,1% a componentei în lei şi a diminuării cu 5,1% a componentei în valută exprimată în lei. Împrumuturile în lei acordate populaţiei au crescut cu 20,2%, în timp ce creditele în valută au scăzut cu 10,3% în perioada menţionată.
Faţă de iulie, creditul neguvernamental a crescut cu 0,7%, până la nivelul de 244,948 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 0,7%, iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,6%. Creditul în lei acordat populaţiei a urcat cu 1,5%, în timp ce împrumuturile în valută s-au diminuat cu 0,4%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.