Atletism / Clujeanca Andrea Mikloș, a șasea în finala la 400 de metri

Clujeanca Andrea Miklos, legitimată în prezent la CSM Cluj, s-a clasat doar pe locul 6 în finala probei de 400 de metri plat din cadrul Campionaului European de atletism în sală de la Torun (Polonia), cu timpul de 52 sec 10/100. Miklos (22 ani), antrenată de Magdolna Kanizsay, a reuşit astfel cel mai bun rezultat de până acum al delegaţiei României la Torun. Andrea Miklos fusese înregistrată în serii cu timpul de 52 sec 57/100, iar în semifinale cu 52 sec 41/100.  „Cursa a fost una bună. Sunt mulţumită de rezultat şi mai ales de faptul că am reuşit să ajung în finală! Obiectivul meu la acest European era să mă calific în semifinală, dar am reuşit să ajung în finală. Mă bucur extrem de mult. Această performanţă se datorează întregii mele echipe, care mă susţine zi de zi. Înaintea cursei aveam doar un singur gând: să alerg cât mai bine şi restul va veni de la sine. Si aşa a şi fost”. În schimb, Robert Parge, legitimat la Universitatea Cluj, a ratat calificarea în finala probei de 400 de metri, după ce s-a clasat pe locul al şaselea în prima semifinală, cu timpul de 48 sec 35/100. Doar primii doi sportivi s-au calificat în finală din fiecare serie. În serii, Parge a fost cronometrat cu timpul de 47 sec 58/100. Colega de club al lui Robert Parge, Anamaria Nesteriuc a fost descalificată în calificările la 60 de metri garduri, după ce a plecat înaintea starului. Gabriel Bitan s-a clasat pe locul 8, ultimul, în finala probei de săritură în lungime, vineri, la Campionatele Europene de atletism în sală de la Torun (Polonia), cu 7,72 m. Bitan se calificase în finală cu performanţa de 7,78 metri. Medalia de aur a fost cucerită de grecul Miltiadis Tentoglou, cu 8,35 m, argintul a revenit suedezului Thobias Montler, cu 8,31 m, iar bronzul a fost adjudecat de finlandezul Kristian Pulli, cu 8,24 m. La rândul său, Daniela Stanciu s-a calificat în finala probei de săritură în înălţime, cu 1,91 m, cea mai bună performanţă a sa în acest sezon. De remarcat că toate cele opt atlete calificate în finală au reuşit acest lucru cu 1,91 m, departajarea fiind făcută după săritura în care au reuşit această performanţă. România a participat la Europenele indoor de la Torun cu un lot de 15 sportivi şi a avut ca obiectiv obținerea unei medalii. În finala de la săritura în lungime, Florentina Iuşco a ocupat locul 8 (ultimul), cu 6,38 m. Iuşco era ultima sportivă din România care a câştigat o medalie la un European indoor, bronz la Praga în 2015, la lungime. Ucraineanca Marina Beh-Romanciuk a cucerit aurul, cu 6,92 m, argintul a revenit germancei Malaika Mihambo, cu 6,88 m, iar suedeza Khaddi Sagnia a obţinut bronzul, cu 6,75 m. Petre Nicolae Rezmiveş nu a reuşit să treacă de serii la 60 m, după ce s-a clasat pe locul şase în seria a şaptea, cu timpul de 6 sec 99/100.
Marele absent al reuniunii din Polonia a fost săritorul cu prăjina francez Renaud Lavillenie, accidentat la pulpa piciorului drept, care a declarat forfait pentru Campionatele Europene de atletism indoor. Campionul olimpic din 2012, al cărui duel cu recordmanul mondial Armand Duplantis (6,18 m) trebuia să constituie una din atracţiile competiţiei, trebuia să intre în competiţie sâmbătă, odată cu calificările concursului de săritură cu prăjina. În absenţa lui Lavillenie, tânărul suedez Armand Duplantis (21 ani) a fost marele favorit al concursului de săritură cu prăjina. Campionul european din 2018 deţine cea mai bună performanţă din 2021, cu o săritură de 6,10 m reuşită pe 24 februarie la Belgrad.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut