Atentat la Crucea de pe Cetăţuie

Crucea de pe Cetăţuie, ridicată după Revoluţie în memoria eroilor Revoluţiei de la 1848-1849, a fost vandalizată. Pînă în prezent nu se ştie cine a distrus monumentul, însă din primele informaţii reiese că actul de vandalism s-ar fi produs imediat după incidentul din 18 ianuarie cînd pe Grupul statuar Matei Corvin au fost scrise cuvinte obscene la adresa UDMR.
Monumentul de pe Cetăţuie a fost lăsat fără cele trei plăci montate pe soclu şi pe care erau trecuţi eroi din timpul revoluţiei de la 1848-1849, precum şi iniţiatorii şi constructorii acestui edificiu. De asemenea, o parte din literele cu care era scris „Eroilor neamului’’ au fost dislocate din soclu”.  Plăcile erau din bronz şi avea fiecare în jur de un metru pătrat şi jumătate. Pe una era scris următorul text: „Prin grija episcopului greco-catolic IULIU HOSSU şi a ministrului VALER POP pe acest loc a fost ridicată între 1936-1937 o cruce din lemn de stejar. Această mîndrie turistică a Clujului a fost dinamitată în 1948 din dispoziţia comuniştilor care îşi începeau dominaţia asupra ţării. Actuala Sfîntă Cruce, înălţată din iniţiativa domnului doctor FRANCISC ŢĂRANU, este o vindecare a rănilor suferite de oraşul nostru în urmă cu o jumătate de secol. Investitor PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA. Proiectant arhitect Virgil Salvanu. Executant SCC Transilvania SA, Grup 4 Instalaţii, SC Fortpres CUG SA, SC Tehnofrig SA. Perioada de execuţie 1993- 1997. Pe o altă placă sînt menţionaţi cîţiva eroi din timpul lui Avram Iancu, respectiv: Alexandru Bătrîneanu, prefectul Clujului; Vasile Simonis, subprefectul Clujului; Vasile Turcu, tribun. De asemenea, pe o latură a soclului era amplasată o placă pe care era menţionat cărturarul sas Ştefan Ludwig Roth, un apărător al limbii române.
Poliţia a fost sesizată deja în acest caz, demarînd cercetări pentru identificarea autorilor. „Plăcile pe care sînt scrise mesaje în memoria eroilor au fost furate de persoane necunoscute. Poliţia îi caută pe autori, însă pînă acum nu a fost reţinut nimeni”, a declarat purtătorul de cuvînt al IPJ Cluj, Anca Purdea.
La rîndul său, Oana Buzatu, purtător de cuvînt al Primăriei Cluj-Napoca, a declarat că municipalitatea a luat act de acest caz şi în acest an se va trece la refacerea monumentului. Ea a declarat că în bugetul local pentru 2012 sînt prevăzuţi 1,2 milioane lei pentru refacerea monumentelor degradate din Cluj-Napoca.
Crucea de pe Cetăţuie, proiectată de către arh. Virgil Salvanu, a fost înălţată în perioada 1994-1997 şi are o înălţime de aproape 30 m, iar greutatea monumentului este de 60 tone. La realizarea monumentului au participat mari firme clujene. La 1 Decembrie 1997, Monumentul Eroilor Neamului de pe Cetăţuie a fost dezvelit şi sfinţit de către I.P.S. Bartolomeu Anania şi I.P.S. George Guţiu. Monumentul Eroilor Neamului de pe Cetăţuie nu ar fi singurul care are nevoie de lucrări de reabilitare. Şi Monumentul ’’Glorie Ostaşului Român’’, amplasat în spatele Catedralei Mitropolitane a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, se află într-o stare de degradare destul de vizibilă. De pe soclul acestuia au început să cadă mai multe dale, iar la bază au apărut crăpături. Ansamblul statuar „Glorie Ostaşului Român”, amplasat în Piaţa Avram Iancu a fost dezvelit în anul 1996.  Statuia ecvestră a marelui voievod român Mihai Viteazul, amplasată în piaţa cu acelaşi nume, este, de asemenea, serios degradată. Deşi pînă acum numeroşi clujeni au sesizat Primăria cu privire la necesitatea reabilitării monumentului, nu s-au făcut încă demersuri pentru refacerea statuii primului unificator al românilor. Statuia, cu înălţimea de 7 metri, a fost dezvelită în 1976, fiind realizată de sculptorul Marius Butunoiu. Pe soclul statuii este o stemă sigilară a domnitorului care reuneşte însemnele heraldice ale celor trei ţări române unite, Moldova, Transilvania şi Ţara Românească.

C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.