Atacuri simbolice şi limitate, cel mai plauzibil scenariu

Kommersant

Cel mai plauzibil scenariu în privinţa intervenţiei în Siria, care pare inevitabilă date fiind declaraţiile liderilor occidentali, ar consta în atacuri simbolice şi limitate.

Conform primului scenariu, timp de o zi sau două, ar urma să fie lansate rachete de croazieră de pe navele şi submarinele americane asupra unor puncte administrative şi militare cheie ale regimului sirian: Ministerul Apărării, Cartierul General, Palatul prezidenţial, bazele militare, aerodromurile, locurile de desfăşurare a celor mai operaţionale unităţi.

Însă această acţiune nu va avea o urmare şi un final logic. În acest caz, scopul va fi de a transmite un semnal Damascului: “Vor urma noi represalii dacă mai folosiţi încă o dată arme chimice”.

Anumiţi aliaţi europeni, Turcia, dar şi monarhii din Golf, precum Qatar şi Arabia Saudită, presează Washingtonul spre al doilea scenariu. Acesta implică un război aerian mai lung şi bombardamente mai intense.

Planul ar semăna mai mult cu campania din Libia din 2011, cînd forţele aeriene ale ţărilor din NATO au asigurat un sprijin aerian pentru rebelii care luptau împotriva lui Muammar Gaddafi. Iar obiectivul final al acestei operaţiuni va fi răsturnarea regimului Assad, la fel ca în Libia.

Al treilea scenariu este intermediar. Pentru o perioadă de timp, SUA ar bombarda Siria pentru a slăbi potenţialul militar al Damascului, după care s-ar retrage în plan secund, pentru a îndeplini în principal funcţii auxiliare. Ţările din regiune, care vor ca Assad să fie înlăturat, ar prelua atunci ştafeta, în frunte cu Turcia, care are cea mai puternică armată din zonă.

Armata aeriană turcă ar putea asigura un sprijin aerian pentru opoziţia siriană în zonele cheie ale frontului, prin intermediul bazelor aeriene de la Incirlik, Konya, Malatya şi Diyarbakir. Forţele terestre turce ar putea de asemenea participa la anumite operaţiuni.

Într-o măsură mai mică, acelaşi rol ar putea fi jucat de forţele aeriene şi trupele de elită ale ţărilor arabe care fac parte din coaliţia anti-Assad, cum ar fi Qatar, Arabia Saudită şi EAU. Participarea americană, franceză şi britanică ar urma să fie, în această etapă, mai degrabă simbolică – trimiterea cîtorva escadrile în bazele turceşti sau punerea la dispoziţie a portavioanelor americane în Mediterana.

Pe plan politic şi diplomatic, operaţiunea occidentală din Siria ar semăna cu campania din 1999 din Iugoslavia şi cu războiul din Irak din 2003. În cele două cazuri, decizia de a lansa operaţiunea militară a fost luată unilateral – fără acordul Consiliului de Securitate al ONU, unde Moscova şi Beijing au drept de veto.