Atac armata la Hamburg. Mai mulți morți și răniți

Autorul atacului armat de la Hamburg care a făcut mai mulţi morţi şi răniţi joi seară într-o biserică a Martorilor lui Iehova, s-ar putea afla printre persoanele decedate, a indicat poliţia din acest port situat în nordul Germaniei, scrie AFP.

Sunt „indicii că un autor s-ar putea afla în clădire, posibil chiar printre morţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru postul de televiziune NTV.

„Focuri de armă” au fost trase într-un lăcaş de cult din cartierul Gross Borstel din Hamburg şi „mai multe” persoane au fost ucise, iar altele grav rănite, potrivit unui mesaj pe Twitter al poliţiei din metropola din nordul Germaniei.

„Un număr mare de membri ai forţelor de ordine sunt la faţa locului”, a adăugat pe Twitter poliţia din Hamburg.

Mai multe media germane au raportat cel puţin şase morţi. Cotidianul Bild evocă o „baie de sânge” şi afirmă că faptele au avut loc „într-o biserică a Martorilor lui Iehova”.

„În jurul orelor 21.00, una sau mai multe persoane necunoscute au deschis focul asupra oamenilor dintr-o biserică”, a indicat, la rândul său, Oficiul federal pentru protecţie civilă.

Poliţia din Hamburg tratează atacul armat de la Hamburg ca pe un incident izolat, potrivit surselor de securitate, citate de dpa.

Contextul şi posibilele motive nu sunt clare iniţial, a adăugat poliţia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut