Aştept Capitala!

Trăiesc o perioadă minunată a existenţei mele ca scriitor, cînd mi se recunosc, în fine, calităţile de scris cu acid sulfuric, de portretist demolator, necruţător şi ghilotinos: mi se cer, evident anonime, pe care, în funcţie de persoana devenită personaj, le semnează alte persoane, cu alt nume şi pseudonim, pentru a se cerceta ADNA-ul, cu acest prilej aflîndu-se despre respectivii fapte care pot să ridice părul de pe toată anatomia, grozăvii şi perversiuni financiare, influenţe şi afluenţe.

M-am apucat serios de treabă şi personal mă mir de mine însumi cît pot fi de cîine rău, cu un rînjet în colţul botului, vizavi de nişte persoane pe care nu le cunosc şi constat că scrierea acestor denunţuri, delaţiuni, care sînt un fel de abluţiuni morale, au ajuns să-mi facă plăcere şi mă gîndesc, naibii, să mă las de activitate scriitoricească, umoristică sau liricoido-diabetică, în funcţie de starea vremii şi de starea de sănătate, să nu mă mai dau intelectual rasat, bărbierit adică, şi să-mi deschid un birouaş de monstruozităţi epistolare, fiind, totodată, şi un examen de artă scriitoricească în slujba omului şi împotriva lui, pentru că am orgoliul de a face ca nici una dintre anonime, semnată sau nu, să nu semene cu cealaltă, pentru a induce organele în enervare şi a se acredita ideea că s-a înmulţit numărul indignaţilor morali, sărăntoci, dar plini de bune intenţii. Dacă aveţi pe cineva de pictat, nu ezitaţi, ştiţi de unde să mă luaţi.

Savonarolea

pt. conformitate CORNEL UDREA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.