Asociație clujeană, între finaliștii Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială

Asociația „Căsuța Bucuriei” din Cluj se numără printre finaliștii Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, la categoria „Instituția Anului”. Ceilalți doi finaliști la această categorie sunt Direcția de Asistență Socială Sebeș și Crucea Roșie Română.

Câștigătorii tuturor celor 18 categorii vor fi anunțați marți, 19 martie, la Ateneul Român, unde Ziua Mondială a Asistenței Sociale va fi celebrată prin premierea asistenților sociali care s-au remarcat în anul 2018 cu rezultate deosebite, dar și a personalităților care au susținut profesia de asistent social și s-au implicat activ în plan social. Gala, prezentată și în acest an de Andreea Marin, recompensează performanța și excelența celor care lucrează în acest domeniu. La eveniment vor participa finaliștii celor 18 categorii, precum și reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale.

Potrivit organizatorului – Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) -, pentru cele 18 categorii ce urmează să fie premiate anul acesta au fost nominalizate peste 470 de persoane și instituții din întreaga țară. Cele 300.000 de voturi online pe pagina http://gala.cnasr.ro au desemnat finaliștii care au intrat în etapa de jurizare.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.