Aşadar, Guvernul Cioloş ar fi curat-curat apolitic

Ilie Călian

CALIANNeîndoielnic, tărăboiul stîrnit de “noul” PNL în legătură cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu are nimic de a face cu sporirea legitimităţii democratice a celor aleşi. Repet: pachetul de legi referitor la alegeri a fost votat şi de “noii” liberali (adică foştii liberali şi foştii democrat-liberali). Repet încă ceva: dacă, pe de-o parte “noul” PNL are atît de mulţi primari (foşti liberali, de pe cînd erau în USL şi au colaborat frăţeşte cu PSD, şi foşti democrat-liberali), iar pe de altă parte entuziasmul popular împotriva PSD este atît de mare, încît i-a adus preşedintelui – pe vremea aceea al PNL – atît de multe voturi, încît l-a copleşit în al doilea tur pe preşedintele PSD, atunci constatăm că ceva nu se potriveşte. Adică, dată fiind situaţia descrisă mai sus, “noul” PNL îşi poate conserva numărul de primari şi, pe această cale, să-şi adjudece pielea ursului din pădurea viitoarelor alegeri parlamentare. Pe de altă parte, încăpăţînarea “noului” PNL de a schimba legea cu mai puţin de şase luni înaintea alegerilor s-ar putea să fie justificată de informaţiile lor “interne” că, de fapt, va pierde unele locuri de primari, din felurite motive, şi nici măcar prestigiul lui Iohannis nu l-ar ajuta. De ce? Păi, în primul rînd, avem de a face cu alegeri locale, la care nu participă alegătorii diasporeni, care nu prea ştiu cu ce se ocupă primarii din România. Şi chiar şi aşa, nu este absolut sigur că aceştia ar putea înturna rezultatele alegerilor parlamentare în favoarea unei majorităţi clare a “noului” PNL. Dar de ce a ţinut morţiş “noul” PNL ca modificarea legii să fie făcută de Dacian Cioloş printr-o ordonanţă de urgenţă sau prin asumarea răspunderii Guvernului? Erau- Blaga, Gorghiu şi alţi lideri -absolut siguri că Cioloş le va scoate castanele din foc? Dacă ar fi făcut-o, Guvernul Cioloş, plecîndu-se slugarnic în faţa “noului” PNL, ar fi făcut dovada că nu este un guvern “tehnocrat”, apolitic. (Şi, eventual, s-ar fi expus unei moţiuni de cenzură din partea PSD şi aliaţilor săi). Însă aşa, după refuzul lui Cioloş de a merge pe mîna “noului” PNL, se poate considera că acesta nu este un guvern al lui Iohannis şi “noul” PNL, ci unul al cărui “apolitism” trebuie crezut.

Între timp, s-a mai întîmplat ceva: generalul cu patru stele de plastic, Gabriel Oprea, a fost dat pe mîna DNA. De ce tocmai DNA- asta-i altă poveste. Totodată, procurorul general al României a fost silit să-şi dea demisia. Adică, adjuncta lui Tiberiu Niţu, Laura Codruţa Kövesi, doreşte să-şi bage-n puşcărie şeful!… Asta, tocmai în anul în care urmează să fie numiţi noi şefi în structurile Justiţiei şi în care se face mult tărăboi pe tema ofiţerilor acoperiţi din Justiţie (de parcă cei care sînt simpli “colaboratori” ai SRI şi altor “servicii” n-ar putea fi tot atît de periculoşi pentru procurorii şi judecătorii mînjiţi pînă-n vîrful părului).

Un lucru e, însă, cert de ieri: UNPR nu a putut fi “rupt” de PSD, în ciuda ridicării imunităţii parlamentare a lui Oprea chiar cu ajutorul unor pesedişti. Aceştia au semnat protocolul de colaborare cu UNPR la locale şi îşi continuă o bună colaborare cu ALDE.

Totuşi, Iohanns şi “noul” PNL au cîştigat ceva în urma acestor mai complicate tărăboaie: în mintea multora, faptul că Cioloş a refuzat Ordonanţa de urgenţă cerută de Blaga şi Gorghiu ar însemna că acesta nu este guvernul “lor”, nici măcar guvernul “meu” dorit de Iohannis. Aşadar, de acum Dacian Cioloş n-ar mai fi suspectat de partizanat politic dacă ar da curs, mai discret, unei alte cereri a “noului” PNL- aceea de a-i da afară de peste tot pe funcţionarii publici instalaţi de PSD sau bănuiţi că ar simpatiza cu acest partid. Iar dacă se va întîmpla aşa, înseamnă că Cioloş va putea lucra, “acoperit”, pentru “noul” PNL. Îmi amintesc că, în urmă cu cîteva săptămîni, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale, îi sugera primului ministru să fie atent cu banii, să nu-i risipească în acest an electoral. Ce l-o fi apucat pe Isărescu? Ştie el ceva ce nu ştim noi? Cum Isărescu nu trăncăneşte doar ca să se afle-n treabă şi cum Cioloş a fost numit prim-ministru de Iohannis, nu de Dragnea, presupun că avertismentul lui Isărescu viza tocmai posibila înclinare a “apolitismului” lui Cioloş către Iohannis şi “noul” PNL. Iată, însă, că acum trebuie să credem că e curat-curat apolitic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.