Artiștii Teodor și Manuela Botiș, vocatio și devotio în universul plasticii românești

Muzeul de Artă găzduieşte, până pe 15 octombrie, expoziţia „Pulsaţiile vieţii” a marelui pictor Teodor Botiş şi a ucenicei sale, Manuela Botiş, o urmașă demnă de reputația părintelui, care ne încântă privirea cu opere originale precum și cu iscusința de a lucra tapiserii cu teme alegorice. Expoziția este dedicată profesoarei Elena Constanța Botiș, soția maestrului și mama talentatei plasticiene clujence.  Cotidianul ”Făclia” a avut privilegiul unei întâlniri fascinante, la muzeu, și a acceptului celor trei personalități ale familiei de a relata despre viața consacrată creației artistice și despre actuala expoziție care îngemânează, simbolic, două talente și două vârste. Maestrul Teodor Botiș a sărbătorit cea de-a 85-a aniversare a vieții, în luna august.   

 

Teodor Botiș: ”O expoziție e întotdeauna un drum spre împliniri. Fiecare pictor își dorește  autodepășirea. Blaga vorbea despre ”starea de căutare”. Farmecul creatorului e să se bucure de noi ”descoperiri”. Arta, ca și viața, e o permanentă neîntâlnire. E absurd să crezi că poți atinge perfecțiunea. Viața de artist are farmecul muncii sale, farmecul căutării, tendința de autodepășire. Doar așa are sens viața. Când căutarea e terminată, și firul existențial este la capăt. Viața trebuie să fie mereu un drum deschis.

 

Reporter Făclia: Am asociat expoziția din aceste zile de la Muzeul de Artă cu două din reperele educative ale soției dumneavoastră – excepționala profesoară de literatură română Elena Constanța Botiș: ”Testamentul” lui Ienăchiță Văcărescu (1740-1797) – ”Urmașilor mei Văcărești/Las vouă moștenire,/Creșterea limbii românești/Ș-a patriei cinstire” -, și capodopera literaturii române vechi, ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă între 1513-1521 de domnitorul Ţării Româneşti Neagoe Basarab. În mod cert, lăsați moștenire fiicei dumneavoastră determinarea de a-și continua parcursul artistic ascendent.

Teodor Botiș: Eu și soția mea Elena, Lila cum o alintăm noi, suntem împreună de 60 de ani. În anii mei de debut artistic, participam, cu Lila, la faimoasele cursuri despre Camil Petrescu ale profesorului Mircea Zaciu, la Facultatea de Filologie. A fost cel mai bun prilej să descifrez universul bogat, complex, al creației inițiatorului romanului modern românesc. Apoi m-au cucerit  explicațiile oferite de profesorul Liviu Rusu la cursurile despre tragedia greacă. Când venea la Cluj Tudor Vianu, nu pierdeam prilejul de a-i audia conferințele. În acei ani exista speranța, azi speranța se topește în căutările muzicii de grup, pentru care eu nu am deloc vreo dispoziție de înțelegere. Eu iubesc muzica în care poți să te uimești singur – Bach, Beethowen, Mozart, marile genii -, nu pe ăștia care urlă toată ziua și înnebunesc tineretul nostru.

 

Reporter Făclia: Este Manuela Botiș discipolul dumneavoastră?

 

Teodor Botiș: În mod sigur! Chiar dacă noi doi am ”crescut” fiecare în felul nostru, eu la vârsta maturității, ea la vârsta începuturilor. Noi am avut șansa să savurăm operele literare ale scriitorilor Nichita Stănescu și Marin Sorescu, opera marelui pictor Ion Pacea, precum și valoroasele considerații ale istoricului și criticului de artă Ion Frunzetti, care au fost prietenii noștri de dialog. Ne-am format alături de ei.

Maestrul Teodor Botiș în fața unei lucrări ”mult îndrăgite”

 

 

Reporter Făclia: Dintre artiștii contemporani, cine se bucură, în mod special, de prețuirea dumneavoastră?

 

Teodor Botiș: ”Contemporan” e un timp foarte larg. Mie îmi place Georges Braque (1882-1963), este pentru mine locul echilibrului. Braque spunea, la un moment dat: ”Iubesc emoția care umanizează regula, dar iubesc și regula care controlează emoția”. Încerc să mă plasez în acea zonă în care analogiile sunt posibile. Păstrarea echilibrului conferă specificul creației personale. De pildă, eu încerc să văd, în colinele transilvănene pe care le pictez, profunzimea, spațiul în adâncime, chiar dacă formele izbucnesc spre cer. Eu nu am apărut din senin. Toate părerile despre artă ale artiștilor consacrați se întâlnesc undeva. Eu iubesc arta profesionistă care coagulează, adună o întreagă sinteză a marilor artiști. Dar iubesc și arta primitivă, pentru spontaneitatea ei. Nu vorbesc, desigur, de primitivii care pictează doar duminica. Și subliniez că e esențială îmbinarea jocului cu sobrietatea. Suprafața plastică trebuie să trăiască prin propria ei încărcătură, adică prin gradarea cantităților, jocul cantităților în funcție de centrele de interes, trasee, câmpurile plastice, regiuni. Toate acestea sunt căutări permanente pentru iubitorul de artă. Din păcate, secolul XX a creat o ruptură între marele public și creator.

***

                                                          Manuela Botiș

Reporter Făclia: Maestrul Teodor Botiș este mândru că sunteți discipolul său și mai ales că dintru început ați lucrat într-un stil complet diferit de cel care i-a adus notorietatea. Stilul original Manuela Botiș e apreciat de iubitorii de artă avizați, de colecționari interesați de opere indite.

Manuela Botiș: Metafore plastice, realizate cu abilitate, în desen și combinarea culorilor, în compoziții abstracte, geometrizate, dar tributare sensibilității feminine

 

Manuela Botiș: M-am născut într-o familie de artiști. Îmi însoțeam părinții la expoziții și primele mele amintiri sunt legate de muzee și galerii de artă. Tatăl meu a fost primul meu profesor și îi mulțumesc că a fost așa. E un lucru extraordinar, dar în același timp nu e nici ușor să crești într-o familie de artiști. Toate discuțiile noastre din casă au fost și sunt despre artă. Când eu am decis să merg pe drumul deschis de tatăl meu, am trăit alt gen de emoții, mai puternice, dar, desigur, constructive. Am învățat enorm de la tatăl meu, însă la un moment dat a trebuit să încerc să-mi găsesc propriul drum. Am fost nu de puține ori în dificultate. În această expoziție de la muzeu este suma căutărilor mele. M-au ajutat foarte mult pelerinajele la care am paticipat în ultimii ani, în special cele întreprinse cu ”Centrul de Pelerinaje Renașterea”. Ceea ce am văzut în biserici m-a ajutat foarte mult în creațiile mele. Plus peisajele, florile. Expoziția de la Muzeul de Artă este dedicată mamei mele, profesoara Elena Constanța Botiș, care, alături de tatăl meu, sunt modelele vieții mele. Mama ne-a creat toate condițiile să lucrăm fără nici un fel de griji casnice, ne-a susținut permanent și ne-a inspirat prin strălucirea și lumina ei.

 

Manuela Boțiș, nume consacrat, perfecționistă, mereu în căutarea unor mijloace de expresie menite să confere originalitate stilului său

 

Reporter Făclia: Doi termeni latini, VOCATIO și DEVOTIO, definesc expoziția actuală de la Muzeul de Artă. Lucrările pe care le admirăm azi, la muzeu, sunt și dovada unui efort de execuție perfectă, cu o migală surprinzătoare. Cât timp vă ia străduința pentru realizarea unui lucrări perfecte?

 

Manuela Botiș:  De la zile la săptămâni, ori luni. Deseori revin după o lună, un an sau chiar mai mulți și repictez o lucrare pe care o văd cu un alt ochi, pentru care am o altă trăire, o altă stare sufletească. Leonardo da Vinci nota, într-una din consemnările sale din atelier, că ”niciodată nu există lucrări terminate”. Cum spuneam adineaori, contează starea sufletească pe care o am în timp ce sunt în fața șevaletului, contează ce se întâmplă în viața mea în perioada respectivă. Mi s-a întâmplat de multe ori să repictez tablouri pe care le-am făcut cadou unor prieteni. Și chiar le-am cerut să mi le încredințeze câteva zile pentru a mai lucra asupra unor detalii. Atrasă de perfecțiune,  tot timpul îmi doresc mai mult și mai bine.

Reporter Făclia: Propensiunea pentru perfecțiune a fost remarcată și cu prilejul publicării, la Editura ”Casa Cărții de Știință”, a celor două albume intitulate ”În fiecare arbore cântă o vioară posibilă. Mitropolitul Bartolomeu prin ochii tinerilor”, primul din 2022, al doilea din 2023, cu lucrări plastice și texte literare ale elevilor de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” unde sunteți profesoară de arte vizuale.

.

Manuela Botiș: Într-adevăr, după publicarea primului volum, mi-am dat seama că se poate și mai bine și am pregătit apariția celui de-al doilea tom, sub același titlu. Acest al doilea volum este net superior primului.

Reporter Făclia: Care sunt artiștii dumneavoastră preferați?

Manuela Botiș: Am admirat mereu arta lui Van Gogh și m-au uimit impresioniștii. În creația mea se simte ceva din ce au adus ei nou în pictură. Lumina influențează culoarea și culoarea sufletească. Altfel lucrezi când ești supărat și ai ceva pe suflet. Și eu îmi doresc, precum artiștii impresioniști, ca lumea să fie un loc mai frumos. Pentru impresioniști, culoarea este personajul principal și întreaga artă s-a schimbat din momentul în care a apărut acest curent. Admir lucrările lor din muzee ori de câte ori mă aflu în Franța. E o diferență considerabilă să vezi un tablou în expoziție comparativ cu fotografia din album. Pe de altă parte, constați că de aproape e o lucrare, de departe e alta. Eu sunt fascinată de puncte, și de aceea am și ales, la sugestia mamei mele, titlul ”Pulsațiile vieții” pentru această expoziție. Este și un mod de a-i mulțumi lui Dumnezeu că suntem în viață și că suntem împreună. Viața este minunată și trebuie să ne bucurăm de fiecare zi pe care ne-a dat-o Dumenzeu.

 

 

Manuela Botiș, tapiserie de mari dimensiuni, lucrtată în fir de lână, colorată cu pigmenți naturali

 

Profesoara Elena Constanța Botiș

Profesoara Elena Constanța Botiș

Profesoara Elena Constanța Botiș, personalitate venerată de elevii săi, emblemă a eleganței, rafinamentului și bunelor maniere, a fost mereu un sprijin în drumul spre consacrare al celor doi artiști ai familiei sale. Mijloc: Portret al Elenei Constanța Botiș, pictat de maestru. Dreapta: O imagine cu totul cinematografică din albumul cu amintiri

Reporter Făclia: Sunteți un reper de profesionalism în învățământul clujean: competență, responsabilități asumate din dragostea pentru elevi, etică desăvârșită. Pe de altă parte, ați fost un amfitrion excelent când Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Dumitru Radu Popescu (coleg de facultate), Eugen Simion, Nicolae Breban (coleg de facultate), nenumărate alte personalități celebre, au fost oaspeții familiei dumneavoastră. Cum descrieți existența alături de un artist care, precum s-a spus, ”pictează cu sufletul spații infinite, pe covorul câmpului înflorit”?

Elena Constanța Botiș: E frumos, dar uneori nu e ușor, pentru că fiecare om are și trăirile lui personale. Iar ca dascăl, nu e ușor să devii un alter ego al elevilor tăi, când începi să predai opera unui scriitor. După prima oră în care i-am introdus pe tineri în universul poetic Nichita Stănescu, reacția lor a fost neașteptată: ”nu ne place, nu-l înțelegem, e greu”. Dar, în final, poemele lui Nichita, învățate pe de rost, au devenit teme de discuții emoționante. Întâmplător, subiectul de la Limba și literatura română, la examenul de Bacalaureat, a fost tocmai din lirica lui Nichita Stănescu și toți elevii mei au trecut cu bine proba. Nichita Stănescu mi-a spus: ”Lucrează cu elevii tăi pe text și dă-le ca temă să memoreze versuri”. Înțelept sfat! Și l-am urmat! Iar cu literatura română veche a fost la fel – ”nu înțelegem ce spun acești scriitori”. Le-am oferit chei atractive de lectură și, spre bucuria mea, au citit cu interes și ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” și ”Descrierea Moldovei” de Cantemir, carte fundamentală a civilizației românești. Eu trebuie să vă spun că am avut norocul să am elevi extraordinari cu care am păstrat legătura. Mă întâlnesc cu ei sau îmi dau telefon să-mi spună ce au mai citit. Iar unii dintre foștii mei elevi mi-au dedicat cărți scrise de ei. Fiica mea, Manuela, a fost un copil delicat, atras de literatură și de matematică: până în clasa a X-a a participat la olimpiadele organizate la aceste două materii școlare. Inițial, preconizase să urmeze Medicina. Dar, dintr-o dată, a erupt chemarea spre propria creație artistică: lucra zi și noapte, sub îndrumarea lui Teodor. Nu era ușor, pentru că lucrau noaptea, ziua Manuela mergea la școală și trebuia să-și facă temeinic lecțiile pentru a doua zi. În final a reușit. Nu știu care dintre cei doi artiști ai familiei îmi place mai mult. Ca mamă și ca soție mă împart în două. Acum, în expoziție, când mă aflu în sălile cu lucrările lui Teodor îmi place Teodor, iar când sunt în sălile cu lucrări de Manuela, îmi place Manuela. Nu e ușor să-i înțelegi pe artiști: și ei au zile bune și zile rele, ca orice om obișnuit. Sunt sigură că în viitor Teodor și Manuela vor continua să lucreze.

Carmen Fărcașiu

 

 

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.