Artişti în vremea pandemiei

p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 10); line-height: 120%; text-align: left; }p.western { font-family: „Liberation Serif”,serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: „Droid Sans Fallback”; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: „FreeSans”; font-size: 12pt; }

Elena Ivanca: “Actorul se naște pentru a împlini un destin creator și nici un timp n-ar trebui să-i deturneze menirea”

În 7 decembrie 2020, se vor împlini 20 de ani de la prima mea întâlnire cu Elena Ivanca, un one-woman-show în „Declaraţie” de Tudor Muşatescu, spectacol care rezistă timpului, apropiindu-se de 100 de reprezentaţii. Şi nu sunt multe spectacole care rezistă stagiune de stagiune. Apoi, apoi am văztu-o în „Gertrude” din „Hamlet” în regia regretatului Vlad Mugur, în „Janet” din „Logodnicele aterizează la Paris”-regie semnată de Florin Piersic, în „Regan” din „Regele Lear” (regia Tompa Gabor), „Irene” din „Când noi, morţi, înviem” de Ibsen (regia Cătălina Buzoianu), „Iris” în recenta premieră cu „Furtuna” în regia lui Tompa Gabor (2019). Îmi face plăcere să amintesc şi compoziţiile la roluri precum „Miţa Baston”, „Doamna Smith”, „SK 12”, „Polinia Andreevna”, „Mata Hari”… Sunt multe şi însemnate. Important este altceva. Faptul că Elena Ivanca este în sufletul nostru.

D.Ş.: Cât de greu este să stai departe de public, de cei care te iubesc?

Elena Ivanca: În ceea ce mă privește nu cred că e momentul să mă plâng și să cântăresc acest ,, cât de greu e să…’’. Grea este misiunea celor ce stau mereu de veghe, începând de la medici și până la cel ce pune pâinea la dospit, a celor singuri și deznădăjduiți, a celor care-și plâng mormintele. Pentru noi ceilalți, mai rămâne, oare, loc de a ne plânge? Eu, zic că nu!

D.Ş.: În viaţa spirituală a Cetăţii Clujului, eşti o persoană extrem, extrem de activă, prezenţă aşteptată, dorită. Ar fi de ajuns să amintesc Naţionalul clujean, Teatrul de Club, Academia Naţională de Muzică „Dima”…Ceva, ceva lipseşte…

Elena Ivanca: Trec oarecum blând prin aceste vremuri. Găsesc acasă, lângă soțul meu și cei doi băieți, cea mai mare parte a lucrurile de care am nevoie. Mie îmi lipsea acest timp al lui acasă! Nu mai știam cum e să stăm în tihnă, cu toții. Eram atât de pe fugă, atât de împărțiți în activități și gânduri. Deseori, irascibili și superficiali, nu mai aveam deloc răbdare unii cu ceilalți.Toate aceastea nu excludeau iubirea, dar nici nu o șlefuiau. Simt că acum, e un alt fel de timp, dilatat i-aș spune, doar al nostru și îl prețuiesc nespus. Da! îmi lipsesc prietenii, cafelele aromate din centrul Clujului, îmbrășisările, pantofii cu toc, gălăgia copiilor din curțile școlilor, cortina de catifea roșie și gongul de la ora 19:00. Dar oare toate acestea, nu ne lipsesc fiecăruia dintre noi? Cumpărăturile? Nu mi-au lipsit chiar deloc!

D.Ş.: Izolarea a devenit moment al întoarcerii spre lecturi.

Elena Ivanca: Am crezut, că această izolare va fi cel mai prielnic moment pentru lectură, doar că n-a fost chiar așa! La început îmi era aproape imposibil să-mi găsesc locul, să mă pot închide în povești și să plec în călătorie cu Ernesto Sabato, să mă arunc în Spuma zilei, a lui Boris Vian sau să încalec pe Vițelul de aur al lui Ilf și Petrov. Am pendulat cumva, fără țintă, între ștersul geamurilor, răsfățuri culinare, jocul de fotbal în curte, cu băiatul meu cel mic, sau pur și simplu, învârtitul prin casă fără sens. Greu m-am reorganizat; și nici acum pe deplin. Au început apoi activitățile online, care la drept vorbind, sunt mari consumatoare de energie și timp. Acum citesc, cu mare plăcere, Jurnalul lui Mihail Sebastian, Antologie de Monede și Monade, o comoară de carte, ce am primit-o de curând în dar de la dragul meu prieten, poetul Marcel Mureșeanu. Mai am puțin și termin romanul lui Radu Aldulescu, Rezidenți în casa visurilor. În ceea ce privește autorii dramatici sunt îndrăgostită iremediabil de tragedia greacă, de Shakespeare, de dramaturgia rusă. Îmi plac textele clasice sau / dar și contemprane care au forță, care au poveste, care se rup din adâncurile vieții, care te poartă și prin rai și prin iad! Dacă nu e așa, nu mă interesează!

D.Ş.: Ştim cărţile, ştim autorii, să ne oprim asupra rolurilor.

Elena Ivanca: Dacă n-aș avea iubire, dacă n-aș avea copii, dacă n-aș avea un frate și o soră, dacă n-aș avea credință, dacă nu mi-ar clocoti viața prin vene, aș simți poate că imi lipsește ceva din marele repertoriu. Dar le am pe toate acestea și multe altele despre care nu se vorbește decît în taină, așa că nu-mi lipsește nici un rol. Sau dacă imi lipsește, am tot ce-mi trebuie ca să-l pot juca și să-l lovesc de toate malurile trupului.

D.Ş.: În ideea întrebării de mai sus, la ce lucrezi în aceste vremuri de forțată retragere?

Elena Ivanca: În primul rând, lucrez la a-mi înfrânge această ispită a virtualului. Te duc atât de tare acești curenți că trebuie să te ții bine pe picioare! Forțați de împrejurări, într-o situație pe care nimeni nu și-o imagina, am căutat cu toții modalități de a păstra legătura cu spectatorii. Așa a început o mare avalanșă de filmulețe, de video-uri și câte alte cele. Nu judec în nici un fel valoarea lor. Dar parcă se întrece măsura! (Cuvinte grele în teatru, pe care le-am auzit doar la marii regizori cu care am lucrat, nu întrece măsura)! Actorul are (ar trebui să aibă) o grație, un mister, o taină, ce nu se arată așa, oricum, ce nu se vinde. El se naște pentru a împlini un destin creator și nici un timp n-ar trebui să-i deturneze menirea. Altfel, am mult de lucru și multe proiecte, dar acum totul este atât de fragil, extrem de fragil, încât a vorbi despre ele ar fi ca un fel de sfidare. Nu putem fi ca ieri, nu putem continua, ca și când ne-am oprit să bem un pahar cu apă! Putem doar mulțumi zilei.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *