Arte vizuale – Echilibrul dintre formă și fond

Vargha Mihály revine în atenția publicului iubitor de artă cu o nouă expoziție de sculptură. Intrăm, astfel, în universul construcțiilor complementare, urmărind să identificăm relația dintre forma unitară a operelor și componentele acestora. Este provocarea pe care artistul vizual ne-o lansează. În centrul creației marca Vargha Mihály stă, de data aceasta, lemnul, pe care îl șlefuiește cu măiestrie, cu finețe și curaj. Manifestarea este găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în perioada 11 mai – 5 iunie. Vernisajul expoziției va avea miercuri, 11 mai, începând cu ora 18.00.

Vargha Mihály este originar din Târgu Secuiesc. Portofoliul său artistic cuprinde numeroase lucrări, incluzând statui, busturi, portrete, instalații, modele abstracte, măști tragice, reprezentări ale unor zeități (sau chiar ale fantomelor!) și multe altele. A executat, de-a lungul timpului, opere în bronz, lemn, piatră sau marmură, de unde și bogăția și diversitatea actului său artistic. De care, iată, ne putem bucura și noi.

Iulia GHIDIU

Foto: Vargha Mihály

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut