Arte Centrul de cultură urbană Bastionul Croitorilor, 2 – 12 octombrie

Despre apă, viaţă, sănătate, vis, încredere în “Numele Esenţialului”

Cu personala Numele Esenţialului ne reîntîlnim cu Simona Elena Bernat, din nou surprinzătoare prin temă şi expresie plastică. Mai mult, ne (re)întîlnim şi (re)familiarizăm cu mandala, expresie supremă a Universului. Nu în ultimul rînd, ne reîntîlnim cu gîndirea psihanalistului elveţian Carl Gustav Jung şi părerile sale despre mandale.

Cuvîntul în sine provine din sanscrită, referindu-mă la un sistem complet de cunoştinţe spirituale asupra lumii. Mandala poate fi interpretată şi văzută ca un ghid spiritual spre un spaţiu sacru. Este şi o hartă complexă a lumii vizible şi invizibile, o multitudine de înţelesuri şi sensuri, de la cele religioase la cele politice şi existenţiale. Predomină cercul şi punctul central, toate însă dau măsura stărilor interioare, toate deschid abordări din cele mai diverse, tot atîtea cunoaşteri în spaţiu şi timp. Şi ajung la Jung, citez “Mandalele mele erau criptograme privitoare la stareac sinelui, care mi s eprezenta mereu altul, zilnic (…) M-am gîndit că sinele este ca o monadă care sînt eu – lumea mea. Mandalele reprezintă această monadă şi corespunde naturii microscopice a psihicului”.

Simona Elena Bernat propune un număr de 24 de mandale. Toate au importanţa şi relevanţa lor, toate sînt esenţiale pentru noi ca fiinţe, definindu-ne caracterul şi personalitatea. Deschidem ochii, privim în jurul nostru, le vedem, le simţim, ne folosim de ele şi ne raportăm la ele de cîte ori avem prilejul. Şi avem zilnic acest prilej deoarece sînt esenţiale : apa, viaţa, mîncarea, sănătatea, mama, copilul, familia,prietenia, mulţumesc, te rog, încrederea, frumuseţea, muzica, da/nu, vreau, eu, iubirea, fericirea, liniştea/pacea, credinţa, sufletul, a fi, visul, Dumnezeu. Trebuie să vedem dincolo de cuvinte. Trebuie să ne aplecăm asupra semnificaţiilor fiecărei mandale în parte. Numai aşa găsim răspunsurile dorite. Înclin să cred că între răspunsurile dorite se află şi nevoia de stabilitate, de echilibru, de ordine interioară şi exterioară deopotrivă. Numai aşa putem merge mai departe. Numai aşa putem depăşi obstacolele. Numai aşa putem fi noi înşine.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.