Arta şi cultura gherleană în noua stagiune

 12047107_1061534433881153_6722100003123255443_nNu e uşor să dschizi un nou sezon în mişcarea artistică într-un oraş de provincie printr-o manifestare care să dureze cinci zile. Performanţa le-a reuşit celor de la Fundaţia Culturală Teka” din localitate. Timp de cinci zile s-a cîntat, s-a dansat, s-a jucat teatru, dar s-au dezbătut şi probleme actuale ale folclorului nostru. Zilele trecute au luat sfîrşit activităţile organizate cu prilejul noii stagiuni culturale. Totul a debutat cu vernisajul unei expoziţii deschise la sediul fundaţiei, urmat de diferite concursuri distractive organizate pentru copii. Preşcolarii au asistat la un reuşit spectacol susţinut de actorii Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca, reprezentaţie ce a avut loc în sala mare a Casei Municipale de Cultură din centrul oraşului. Tot pentru copii s-a organizat Casa jocurilor, completată cu muzică pe măsura vîrstei lor. A acompaniat orchestra „Kaszaj”. După preşcolari, şi tinerii s-au distrat în cadrul serii dansante, unde alături de orchestra amintită a mai cîntat şi trupa „Kontra Banda”. Toată lumea s-a simţit bine la serata desfărurată în „Groapa” Fundaţiei Culturale „Teka”. Sîmbătă a fost cea mai aglomerată zi a manifestărilor artistice şi educative iniţiate cu ocazia deschiderii stagiunii de toamnă. Dimineaţa a avut loc un interesant simpo12080301_951744701538969_7717868567428506513_o-1zion pe tema „Joc şi tradiţie populară”, la care au participat cadre didactice din Gherla, dar şi din alte localităţi ale judeţului Cluj. A fost cea de a IV-a ediţie a simpozionului, ce a suscitat interesul specialiştilor. Cu acest prilej, oaspeţii au făcut cunoştinţă şi cu activităţile şi cercurile organizate în cadrul fundaţiei gherlene, vizitînd expoziţiile amenajate pe holul instituţiei. Tot la sfîrşitul săptămînii trecute, la Biserica reformată din municipiul Gherla s-a oficiat o slujbă religioasă cu participarea invitaţilor la aceste manifestări, urmată de spectacolul „Paraliturgia”. Programul reprezentaţiei a cuprins momente folclorice interpretate de Nagy Noémi Kriszta şi piese de muzică clasică interpretate de Szép András (pian) şi Szép Bálint (vioară), ambii din Cluj-Napoca. O surpriză plăcută a fost prezenţa actorului Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Laczkó Vass Róbert. La o festivitate de toamnă nu putea lipsi degustarea de vin, şi nu orice vin, ci o licoare produsă în renumitele podgorii din Sălaj şi de la Tokaj (Ungaria). După această introducere, atmosfera a fost şi mai plăcută. Şirul de evenimente culturale de la Gherla s-a încheiat cu un concert incendiar de muzică blues prezentat de Tony Szilágyi Band.

Sz.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.