Ars Photographica Cluj – Napoca, 15 – 24 mai

Photo Romania Festival la cea de a 5 -a ediţie : expoziţii, concerte, ateliere, …

deschiderea oficială vineri, 15 mai, 18.00, Casino

În foarte scurt timp avem din nou bucuria unei noi ediţii Photo Romania Festival, a 5 – a deja, ediţie ambiţioasă prin programe şi invitaţi.

Informaţiile sînt multe şi importante. Dacă este să le abordez sintetic, atunci 2015 înseamnă peste 70 de expoziţii,peste 20 de workshop – uri, peste 160 de invitaţi din ţară şid peste hotare, un parteneriat cu Norvegia – o premieră absolută pentru festival, mai multe locaţii (Casa Photo Romania – Piaţa Şetfan cel Mare 18; Muzeul de Artă, Reactor, Centrul de cultură urbană Casino, studioul Lighthouse, Galeria Urania, strada Andrei Şaguna, Salina Turda, …), o locaţie nouă – Casa Photo Romania, ateliere, concerte, lansare de carte, un program de zece zile pline, în care va fi greu, foarte greu să ne împărţim şi să alegem evenimentul de văzut. Mai ales că de văzut şi de onorat sînt toate.

Voi începe prezentarea cu expoziţiile incluse în program. Primul vernisaj are loc vineri, 15 mai, ora 18.00, Casino, PhotoSharp : Hall of Frames. Expoziţia reuneşte lucrările uneia dintre cele mai puternice comunităţi fotografice din România, PhotoSharp. Interesul lor se îndreaptă spre abstract, concept, arhitectură, reportaj, street, macro, portret, natură. Cum sînt peste 200 de membri mi – este foarte greu să anticipez numele expozanţilor. Important este să onorăm expoziţia.

Vă supun atenţiei alte titluri extrem, extrem de sugestive : Wainting Patiently (artist Sylvia Plachy, Statele Unite; prima ei prezenţă artistică în România), Atlasul frumuseţii (Mihaela Noroc), Midnight Milk (Marie Sjovold, Norvegia), Violence (Cristina Bobe), Romanian Actors (Simion Buia; vernisaj sîmbătă, 16 mai, ora 18.00, Muzeul de Artă), Muzica lemnului (Mihai Moiceanu), Henri Cartier – Bresson în România (Victor Boldâr, Andrei Pandele), One Fine Day (fotografia denuntă), Anuda Plus (Dorel Găină; vernisaj 21 mai, sediul Reactor, strada petofi sandor 4), Be on Spot (expoziţia grupului OnSPOT; artişti fotografi români şi de peste hotare), Beards. Unlimited (Zia Vey), Blanco y Negro (Josep Maria Prous, Barcelona), Meşteşurguri tradiţionale din Ţara Maramureşului (Radu Lazăr), Minorităţi (Sorin Onişor, Bogdan Comănescu), Natural Beauty (Daniel Penciuc), Neo Natura (Oana Pop; vernisaj luni, 18 mai, ora 19, studio Lighthouse, Piaţa Unirii 5), Oitzavrisme 2014 (12 fotografi români), Omul cameleon (Cristian Radu tanţa), Passport Control (Pettendi Szabo, Ungaria), Pinhole Barcelona (Xavi Bassols), Racing Age (Angele Jimenez), Poesia De Lo Prosaico (Garcia de Marina, Gijon), România în culori, România din colţ în colţ (Sebastian Vasiu), Secvenţe clujene, Bucureştiul meu drag, Confesiuni religioase (Remus Ţiplea), Drugs : A War Nobody Wins (Oliver Schmieg; cartelurile de droguri din Columbia), Essentials (lucrările studenţilor din facultăţile şi secţiile de profil de la UBB, UAD, Universitatea Naţionalăd e Arte Bucureşti, Universitatea Sapientia, Universitatea de Arte ‘Enescu’ Iaşi), Expo Foto Sport (Szabo Attila), Guiness World Record Breaker (Drew Gardner, Marea Britanie), Lecţia de anatomie (20 de lucrări de colaj şi fotografie pe lemn de Andrei Cornea şi Daniel Loagăr), Reconstrucţii (Felix Dobbert, Germania), Roşia Montană : Călin Caproş Photo Voice, The Art Behind a Green Screen (Giuseppe Parisi, Italia), Unicat (peste 20 de fotografi români şi străini şi lucrările lor premiate în diverse festivaluri internaţionale), …

Concerte …

Vineri, 15 mai, de la ora 20, Casino, sînt programate concertele susţinute de trupele Byron şi Cell Mates.

Următoarele concerte vor aduce pe scenele de concert trupele Les Elephants Bizarres (17 mai, ora 21, Muzeul de Artă), (23 mai), The Satellites (24 mai), pe marginea lor urmînd să revin în ediţiile următaore ale cotidianului nostru.

Ateliere …

Nu le voi aminti pe toate,vă ofer doar cîteva titluri : Promovarea prin fotografie, Portret, Beauty, Nud (Ionl Onofraş, Laura Bâlc), Motion and Emotion – Fotografia dentară (dr. Florin Cofar, Mihai Simonia), Wood Be Nice (Daniel Loagăr, Andrei Cornea), atelierele conduse de Geo Dobre, lector dr. arh. Vlad Eftenie, …

Trei citate …

Închei rîndurile de faţă cu trei citate semnate Ansel Adams : “Nu există reguli pentru fotografiile bune, există doar fotografii bune”, “Nu faci o fotografie, o creezi !” , respectiv “Nu camera e esenţa, ci persoana din spatele ei”. Ne vom convinge de adevărurile acestor maxime în zilele Photo Romania Festival.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.