Ars photographica

Statui ale Clujului atinse de nea. Iarna, fotogenică şi expresivă

Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor

Iarna transformă oraşul, îi redefineşte spaţiile şi cu toate acestea, oraşul acoperit de zăpadă are aceeaşi atracţie. Are deoarece albă şi pufoasă cum este, zăpada este deopotrivă fotogenică şi expresivă.

O expoziţie cum este Statui ale Clujului atinse de neacurator Ucu Bodiceanu – este de văzut. De văzut pentru că pune în discuţie un segment important al artei fotografice, fotografia de iarnă. Este de văzut pentru că expun doi cunoscuţi ai o chiului magic – Petru Dimoff şi Bogyo Jozsef Laszlo – şi este de văzut pentru personalităţile spirituale propuse, respectiv întâlnirea cu arta unor apreciaţi sculptori.

Ne reîntâlnim cu ninşii de ierni şi de ani Emil Racoviţă, I. L. Caragiale, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, cu reprezentanţii Şcolii Ardelene, ÎPS Bartolomeu, Al. Ioan Cuza, Mihai Viteazul, Matei Corvin, Episcopul Nicolae Ivan, Sf. Gheorghe, apoi Fecioara Maria, Avram Iancu,…

Reiau o idee mai sus enunţată. Statui ninse ale Clujului ne prilejuieşte şi (re)întâlnirea cu arta unor apreciaţi şi cunoscuţi sculptori: Virgil Fulicea, Eugen Gocan, Ion Irimescu, Romulus Ladea, fraţii Martin şi Gheorghe (pentru Sf. Gheorghe omorând balaurul), Janus Fadrusz (pentru statuia ecvestră a lui Matei Corvin), Marius Butunoiu (pentru statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul), Alexandru Păsat, Septimiu Jugrestean, Anton Schuchbauer (pentru Fecioara Maria), Ilie Berindei, Vetro Artur.

Aveţi toate motivele să treceţi pragul expoziţiei Statui ale Clujului atinse de nea, absolut toate.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.