Armenii gherleni la hramul Bisericii Armeneşti din Dumbrăveni

În ultimii 25 de ani a devenit deja tradiţie ca, la mijlocul lunii august, reprezentanţii comunităţii armeneşti din municipiul Gherla să fie prezenţi la hramul uneia dintre cele mai frumoase şi mai impozante biserici armeneşti din ţara noastră, cea din localitatea Dumbrăveni, judeţul Sibiu, unde marţi a fost, din nou, multă lume în piaţa centrală a orăşelului de pe malul Târnavei. Este vorba despre lăcaşul de cult construit la sfârşitul secolului al XVII-lea, piatra de temelie a bisericii în stil baroc fiind pusă la 22 iulie 1766. Lucrările au fost conduse de maeştrii constructori Chindea Francisc şi Ibeslach Anton. Deasupra impunătoarei intrări în biserică se află inscripţia: „Lui Dumnezeu şi protectoarei sale Elisabeta a construit ginta armeană”. În urma cutremurului de pământ din 1916 au fost aduse multe stricăciuni în interior şi au apărut crăpături în zidărie. Reparaţiile au fost finalizate abia în 1924. În anul 1927, o puternică furtună a dus la căderea turnului din dreapta, furtuna luând şi cea mai mare parte din acoperişul bisericii. De atunci, lăcaşul de cult sibian a rămas doar cu un singur turn. Altarele, şapte la număr, sunt pictate în stil neoclasic italian. Altarul principal îi este închinat Sfintei Elisabeta (nu întâmplător, în limba germană, oraşul se numeşte „Elisabethstadt”, iar ungureşte Erzsébetváros). Este un valoros monument istoric, vizitat şi în ziua de 15 august 2017 de sute de oaspeţi, veniţi aici din toate centrele armeneşti ale ţării: de la Bucureşti, Gheorgheni, Târgu Mureş, Bacău, Botoşani, Constanţa şi până la Gherla, care pur şi simplu au invadat pitoreasca aşezare din vecinătatea municipiului Mediaş, unde hramul Bisericii Armeneşti a fost, de fapt, sărbătoarea întregii comunităţi locale. A fost un eveniment splendid şi înălţător. Aşa cum se întâmplă în fiecare vară, slujba a fost oficiată şi în acest an de Msgr. Szakács Endre, preotul paroh al Catedralei Armeneşti din Gherla, alături de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György, o prezenţă de onoare la astfel de evenimente. Cuvântul Domnului a fost rostit de preotul paroh al Bisericii Armeneşti din oraşul Gheorgheni (Harghita), Gál Hunor. În cadrul slujbei au cântat corul Catedralei Armeneşti din Gherla şi al Bisericii Romano-Catolice din Mediaş. Corul gherlean condus de Molnár Anna a impresionat şi în acest an, şapte piese muzicale fiind interpretate în limba armeană. De fapt, fără corul armenilor din Gherla nici nu ne puteam închipui marea sărbătoare creştinească de la Dumbrăveni, an de an reprezentantele vechiului Armenopolis evoluând la un înalt nivel muzical, constatare împărtăşită şi de gazde. Solista Aszalos Enikõ din Târgu Mureş a interpretat piesa „Ave Maria”, unanim apreciată de cei peste 400 de credincioşi prezenţi în lăcaşul de cult. După slujba religioasă, tot în frumoasa biserică, a avut loc un concert de jazz susţinut de Fraţii Dedeian Quintet.

La manifestările religioase şi culturale de la Dumbrăveni a participat şi preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, o prezenţă obişnuită la astfel de evenimente. De asemenea, a fost de faţă şi dna dr. Issekutz Sarolta, preşedinta Asociaţiei „Rădăcinile Armenilor Transilvăneni” din Budapesta. În continuare, aşa cum se obişnuieşte în fiecare an, pe terasa modernului restaurant BAUM din localitate a avut loc tradiţionala întâlnire de suflet a armenilor din ţara noastră.

SZEKELY Csaba

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.