Arme şi larme

RADU VIDA

Cu mai ştiu cine a abordat spinoasa temă a dimensiunilor adevărului. Teza însă a avansat-o marele Buridan, filosoful care a demonstrat insuficienţa criteriului corespondenţei pentru determinarea şi, pînă la urmă, aflarea adevărului. M-aş juca cu dragă inimă despre paradoxurile mincinosului. Asta pentru că aventura umană e, în primul rînd, a spiritului. Dincolo de nuanţele semantice, există realitatea. Iar realitatea ne atrage atenţia că  oamenii nu sînt suficienţi lor înşile, că perioadele de criză sînt ciclice, iar reprezentarea crizelor e dublată întotdeauna de  sporirea forţei distructive. Din acest punct de vedere, înarmarea celor tari şi alinierea celor slabi în diferite tabere e deja istorie.

Stellae vegantur, spunea strămoşii noştri romani. E drept, stelele îşi urmează calea, indiferent ce facem noi. Dar, pînă să alunec în poezie, trebuie să spun că nu este indiferent dacă înarmarea din zilele noastre e pusă în slujba umanităţii sau, dimpotrivă, ea este îndreptată împotriva noastră. A tuturor.

Nu sînt multe zile de cînd o realizare tehnologică deosebită şi-a găsit materializarea într-o experienţă a Pentagonului. Dispozitivul, o rachetă specială, a planat în sferele înalte ale atmosferei pe deasupra Pacificului şi a aterizat în Atolul Kwajalein, din insulele Marshall. Americanii au anunţat că  racheta poate lovi, într-o singură oră, orice punct de pe Planetă. Nici că ne vine să ne imaginăm ce forţă distructivă poată căra… dihania cu ea! M-aş fi bucurat, desigur, dacă ştirea ar fi consemnat că, într-o singură oră, americanii pot transporta ajutoare umanitare în orice parte a globului.
Poezie!

Răspunsul a veni ieri. Ministrul apărării din Rusia, dl. Anatoli Serdiukov, a anunţat că armata rusă are pusă la punct şi urmează să implementeze un sistem de interceptare a rachetelor hipersonice. Sigur, şi în acest caz mi-ar fi plăcut să aud că sistemul de apărare aerospaţială a ruşilor, în aer sau în spaţiul extraterestru, are ca scop dirijarea rachetelor americane care sar în ajutorul semenilor aflaţi în dificultate. De altfel, ruşii se pregătesc să dea „un răspuns eficient şi suficient” şi Scutului antirachetă american, instalat în ţări europene. Astfel, cursa înarmărilor devine o goană. Şi, la fiecare finish, nu se întrevede decît stabilitate. Echilibru. Pentru ca… distracţia să înceapă în următoarea secundă cu şi mai mare intensitate.

A produs mult zgomot aventura „umană” a celor două puteri militare. După cum multă larmă produc şi alianţele de un fel sau altul, atunci cînd este vorba despre strategii militare de protecţie. Sau, cînd ţări precum China îşi dezvoltă programul de zboruri în spaţiu. Aşa cum nimeni nu crede că Scutul e defensiv, iar Sistemul de interceptări hipersonice nu poate ataca, nici cercetarea cosmosului nu are doar o componentă paşnică.

Nu mai ştiu ce a spus Buridan despre paradoxurile semantice, ştiu însă că omenirea s-ar simţi mai bine dacă şi-ar asculta bătăile inimii. Dăunăzi, un cercetător olandez, botanist de felul lui, a descoperit o specie de orhidee. Omul lucra undeva în New Britain, lîngă insulele Noua Guinee. Şi, din cele peste 25 de mii de orhidee, a dibuit una, care înfloreşte numai noaptea. Dacă aş avea puterea, aş propune ca această floare să fie simbolul rachetelor de du-te-vino dintre Viaţă şi Moarte.
Semn că Poezia e în noi şi în toate.