Armata israeliană şi Mosad-ul au refuzat un atac imediat asupra Iranului

El Pais

Este ştiut că planurile premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi ale ministrului său al apărării, Ehud Barak, nu conving o bună parte a clasei politice şi a celei militare. La fel cum se ştie că nici Washingtonul nu împărtăşeşte avîntul războinic al lui Netanyahu. Însă Canalul 2 al televiziunii israeliene a dezvăluit că au existat planuri concrete pe masă şi că Netanyahu a cerut chiar un atac iminent asupra Iranului, în 2010, dar pe care armata şi Mosad-ul, contrare atacului, au refuzat să le pună în aplicare.

Ancheta desfăşurată de programul Uvda al CanalulUI 2 israelian dezvăluie că Gabi Ashkenazi, şeful statului major de atunci, şi Meir Dagan, şeful serviciilor secrete, i-au ţinut piept liderului politic, arătîndu-i că un atac asupra Iranului ar echivala cu o declaraţie de război care ar fi constituit o greşeală strategică de primă mînă. “S-ar putea să adoptaţi o decizie ilegală de a merge la război”, l-a avertizat Dagan, şeful Mosad-ului, pe Netanyahu.

Relatarea la care face referire Uvda aminteşte de o reuniune, care a avut loc în 2010, şi la care au luat parte principalii şapte miniştri ai executivului. Imediat după terminarea reuniunii şi cînd Ashkenazi şi Dagan se pregăteau să iasă din sală, Netanyahu le-a cerut să ridice gradul de alertă la “P plus”, codul prevăzut pentru pregătirile unui atac militar iminent.

Colaboratori ai lui Ashkenazi au explicat în programul de televiziune că fostul şef al armatei se temea că dacă va creşte nivelul de alertă “se vor produce noi fapte pe teren”, care ar fi dus la un război deschis cu Iranul. Barak a recunoscut că Ashkenazi i-a răspuns lui Netanyahu că armata nu este pregătită şi că nu are capacitatea operativă pentru a executa ordine, deşi în opinia sa, ridicarea nivelului de alertă la “P Plus” nu însemna în niciun caz intrarea în război.

Fostul şef al Mosad-ului se referea şi la implicaţiile politice ale presupusei declaraţii de război. Faptul că Netanyahu ordona armatei şi serviciilor secrete să pregătească ţara pentru un atac însemna că premierul trecea peste miniştrii din guvern, rezervîndu-şi decizia de a merge la război fără să-şi consulte cabinetul. O versiune confirmată de însuşi Barak. Ministrul apărării s-ar fi distanţat în ultimele săptămîni de Netanyahu în chestiunea iraniană şi în nevoia de a frîna imediat programul nuclear. Teheranul susţine că instalaţiile sale nucleare au ca obiectiv uzul civil al energiei atomice. Dar, în timp ce Occidentul este neîncrezător în aceste planuri, Netanyahu le consideră o ameninţare existenţială pentru ţara sa.

În discursul pronunţat în septembrie în faţa Adunării Generale a ONU, premierul israelian a lăsat să se întrevadă că un atac asupra Iranului ar putea aştepta pînă în primăvară sau vara anului viitor. Însă din acest moment, în opinia sa, programul nuclear va atinge un punct fără întoarcere, în care regimul de la Teheran ar putea fabrica bomba atomică într-o perioadă de cîteva săptămîni. Washingtonul s-a arătat pînă acum reticent să participe la aventurile militare pe care se presupunea că le nutreşte Netanyahu.