ARHITECTURA ÎN ROMÂNIA

În 27 noiembrie a.c. orele 16, va avea loc vernisajul expoziţiei ARHITECTURA ÎN ROMÂNIA, 1922-1995, la „Casa Artelor”, b-dul Eroilor nr. 16.

Cu unele reţineri nesemnificative, există totuşi un consens că perioada dintre cele două războaie mondiale, a însemnat pentru România o repliere a societăţii şi culturii naţionale la statutul de „modernitate”, perioadă în care cîteva personalităţi ale culturii româneşti – de la Brîncuşi, Enescu la Eliade – au şi căpătat o reputaţie internaţională. Întorcîndu-ne la arhitectură, această etapă de numai două decenii a însemnat un salt semnificativ de la căutarea unui „stil naţional” (apelîndu-se însă la forme şi detalieri tradiţionale), la înscrierea în preocupările europene de realizare a unei arhitecturi moderne, pe măsura noilor aspiraţii ale societăţii, aflată sub impactul revoluţiei industriale. În acelaşi timp, în domeniul materializării proiectelor, se făcea trecerea la utilizarea curentă a unor materiale ca metalul, betonul armat sau sticla şi a structurilor adecvate. Dacă în Europa, în anii 1843-52 apar primele structuri metalice (amintim Halele din Paris şi Crystal Palace din Londra), la noi primele reuşite se consemnează după 1869, cele mai multe fiind localizate în Bucureşti. La structuri din beton armat, primul obiectiv s-a născut în 1889 (silozurile de la Constanţa – ing. Anghel Saligny şi Hotelul Atheneé Palace, Bucureşti 1912).

Desigur că trecerea, după circa 50 ani de căutări a unui stil <<neoromânesc>> la o exprimare modernă, nu s-a făcut fără dispute, tradiţionaliştii acuzînd pe noii promotori ai schimbării că aduc o sfidare „sufletului românesc”. Parcurgînd panourile expoziţiei, se poate observa că suflul nou se va manifesta mai ales după 1920, cînd se încearcă nu numai o depăşire a formulelor neoclasice folosite la începutul secolului al XIX-lea, ci şi o armonizare între tradiţionalism şi modernism. Dacă în Regat, se va resimţi influenţa experienţei franceze şi italiene (ca urmare a instruirii unor arhitecţi în ţările respective), în Transilvania se vor remarca efectele absolvirii studiilor în centre universitare ca Budapesta, Viena, Berlin şi astfel vom întîlni prezenţa secessionului. Expoziţia, datorată preocupărilor prof. dr. arh. Sorin Vasilescu (Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, Bucureşti), prezintă realizările a peste şaisprezece arhitecţi, din care mi-aş permite să-i amintesc pe Horia Creangă, Marcel Iancu, Haralambie Georgescu, Duiliu Marcu, Petre Antonescu, Nicolae Cucu, Henriette Delavrancea-Gibory. Majoritatea lucrărilor sînt din Bucureşti, oraş care va cunoaşte o rapidă dezvoltare, devenind comanditarul cel mai important chiar şi în perioada crizei economice. Trebuie făcută însă observaţia că cele mai semnificative edificii (în general sedii de instituţii ce vor viza şi monumentalul) vor avea actul de naştere după 1935. Faptul că expoziţia extinde studiul pînă în 1945 (şi se menţionează şi 1960) se justifică prin finalizarea unor construcţii şi după începerea războiului.

Raportîndu-ne la Cluj, ar fi de făcut cîteva observaţii. După 1919, nu se poate vorbi de acelaşi avînt ca în Capitală, clădirile-reper nefiind prea numeroase. La început se va resimţi influenţa imperiului (imitaţii, unele adaptări), ca apoi după 1930 să întîlnim atît proiecte ale unor arhitecţi străini (Odön Lechner) cît şi ale unora din zonă (Moll Elemer, Kos Karoly) sau a unor arhitecţi din Bucureşti (George Cristinel, Duiliu Marcu, Florea Stănculescu, I.I. Ivaşcu). Din edificiile acestei etape sînt prezente în expoziţie doar: „Ateneul Universităţii Regele Ferdinand” (azi Colegiul Academic) – arh. G. Cristinel şi „Institutul de Fizică şi Chimie” – arh. Duiliu Marcu, lipsind din cele mai cunoscute publicului obiective ca Locuinţa Tătaru (arh. Erzy Lazar), Catedrala ortodoxă (arhitecţii Cristinel şi Pomponiu) şi altele.

Poate că o viitoare expoziţie ar trebui să ofere publicului, într-un context naţional, o prezentare completă asupra acestei etape din istoria arhitecturii clujene, avînd în vedere şi exemplarele meritorii din aşa numita „Arhitectură 1900”.

Mitrea V.