Argentina, viaţa de după faliment

Le Point

Cu zece ani în urmă, Argentina s-a confruntat cu cea mai gravă criză economică din istoria ei. În decembrie 2001, era un haos total, populaţia s-a răzvrătit, 40 de civili au murit în confruntările cu poliţia, din 19-20 decembrie, şeful statului a fugit cu elicopterul din palatul prezidenţial. Într-un interval de două săptămîni, Argentina a schimbat de patru ori preşedintele, iar la sfîrşitul lui decembrie 2001, a intrat în faliment.

Noul şef al statului, Eduardo Duhalde, a rupt legătură cu dolarul şi a devalorizat moneda argentiniană, peso. Băncile au fost luate cu asalt, dar li s-a interzis argentinenilor să-şi retragă depozitele. Unii şi-au pierdut aproape toate economiile. Un sfert din populaţie era în şomaj şi peste jumătate, în stare de sărăcie.

Argentina s-a salvat datorită autogestionării. După infernul din 2002 (prăbuşirea cu 11% a PIB-ului), ţara începe să-şi revină treptat. Înregistrează o creştere de peste 8% pe an, cu excepţia lui 2008 (6,8%) şi 2009 (0,9%), din cauza crizei internaţionale. Opt ani succesivi de creştere, ceea ce nu s-a mai văzut vreodată în istoria Argentinei. Şomajul a scăzut sub 8%, iar argentinienii beneficiază de un salariu minim şi de o putere medie de cumpărare printre cele mai ridicate din America Latină.

Argentina a dat dovadă de mult curaj, a zis “gata!” cu planurile de austeritate şi cu FMI. Roberto Lavagna, fostul ministru al economiei (2002-2005), a gestionat cea mai mare restructurare a datoriei din istoria modernă – 102,5 miliarde de dolari. La începutul lui 2006, Argentina a rambursat toate cele 10 miliarde de dolari pe care le datora FMI-ului. Buenos Aires încă mai datorează bani unor creditori care au deschis chiar procese, mai ales Statelor Unite şi Clubului de la Paris.

Relansarea nu ar fi fost posibilă fără creşterea preţurilor la materiile prime agricole. Preţul soiei a crescut de la aproape 200 de dolari/tona în 2002 la 450 dolari în ultimele săptămîni. O adevărată ocazie pentru primul exportator mondial de făină şi ulei de soia, al doilea exportator de porumb şi al cincilea de grîu. 100 de miliarde de dolari pe an intră în vistieria statului, care percepe taxe ridicate asupra exporturilor, pînă la 50% pentru soia.

Modelul “Kirchner”, după numele preşedintei Argentinei, vizează relansarea cererii, cu acordarea unui ajutor special claselor mijlocii şi defavorizate (de exemplu, peste 40 de euro pe lună pentru fiecare copil şcolarizat). Guvernul subvenţionează şi tarifele pentru energie, apă şi transport. Consumul a crescut, centrele comerciale sînt arhipline. În acest an, în Argentina se vor vinde mai multe maşini noi decît în Mexic sau în Spania.

Kirchner duce o politică intervenţionistă şi protecţionistă. În 2008, a fost naţionalizat regimul privat de pensii. Cristina Kirchner a lansat şi un plan de substituire şi de restricţii referitoare la importuri, pentru a proteja industria locală. Obiectivul acestui plan este reducerea la jumătate a importurilor pînă în 2020. Importatorii sînt sancţionaţi, cu excepţia cazului în care se angajează să exporte. De exemplu, producătorul american Mattel al păpuşii Barbie şi al altor jucării s-a angajat să distribuie în Columbia cărămizi ale firmei argentiniene Rasti, ca să se menţină pe piaţa din Argentina. Şi astfel, vînzările de jucării ale acestui grup în Argentina reprezintă acum 30% faţă de 10% cu zece ani în urmă, iar firma Rasti are acum o sută de lucrători, faţă de zece în 2001.

Totuşi, acest troc, export contra import, creează tot felul de situaţii ciudate. Filiala Porsche trebuie să exporte vin argentinian, filiala BMW exportă piele şi orez, iar cea a Hyundai, soia şi alune! Argentina a devenit campioană mondială a protecţionismului, cu peste 150 de măsuri.

Argentina se joacă cu focul. Investitorii străini o ocolesc. Sărăcia nu a dispărut. Inflaţia începe să crească. Ea este de aproape 10%, potrivit guvernului, cifră dezminţită de institutele private care vorbesc de 20-30%. Reţeta aplicată de Cristina nu pare să fie eternă. FMI-ul avertizează asupra derapajelor legate de cheltuielile publice şi ajutoarele sociale.

Cu toate acestea, Paul Krugman, laureat al Nobelului pentru economie în 2008, este fascinat de renaşterea acestei ţări. El recomandă chiar Greciei să imite exemplul argentinian ca să renască din propria cenuşă.