Argentina şi Israel – divergenţe pe marginea “urmei iraniene”

Kommersant

Un scandal diplomatic de proporţii s-a declanşat între Israel şi Argentina. Decizia autorităţilor de la Buenos Aires de a conlucra cu Teheranul în vederea prinderii organizatorilor atacului terorist din 1994 de la sediul central al Asociaţiei de întrajutorare a evreilor argentinieni a iritat Tel Avivul: în opinia israelienilor, tocmai iranienii s-ar fi aflat în spatele acelui atac terorist. Replica Argentinei a fost extrem de vehementă: acţiunile şi deciziile lor nu privesc Israelul. Cauza conflictului a constituit-o decizia Buenos Aires-ului de a ancheta împreună cu Teheranul cel mai sîngeros atac terorist din Argentina: dinamitarea unui automobil în data de 18 iulie 1994, chiar sub ferestrele sediului central al Asociaţiei de întrajutorare a evreilor argentinieni (AMIA). În atac şi-au pierdut viaţa 85 de oameni, iar circa 300 au fost răniţi. Un acord în vederea demarării unei anchete comune a fost semnat de către miniştrii de externe ai Argentinei şi Iranului, Hector Timerman şi Ali Akbar Salehi.

Acest acord pare destul de ciudat, în condiţiile în care, încă din momentul atacului anchetatorii argentinieni, organizaţii evreieşti şi autorităţile israeliene continuă să considere Teheranul principalul comanditar al acestuia. Potrivit versiunii Interpolului, explozia a fost organizată de iranieni (printre aceştia s-ar număra fostul preşedinte Ali Akbar Hashemi Rafsanjani şi actualul ministru al apărării Ahmad Wahidi), fiind transpusă în practică de combatanţi ai grupării libaneze “Hezbollah”.

Împotriva acordului s-a pronunţat diaspora evreiască a Argentinei (aceasta numără circa 250.000 de persoane, fiind cea mai mare din America Latină), adversarii politici ai preşedintei argentiniene şi autorităţile Israelului.

Replica Argentinei a fost extrem de fermă: israelienilor li s-a solicitat să nu se amestece în treburi care nu-i privesc. Argentinienii au amintit că printre cei care au suferit de pe urma atacului terorist din 1994 au fost bolivieni, polonezi şi chilieni, însă nu a fost niciun cetăţean al Israelului. De aceea, după cum se spune în comunicatul al Ministerului de Externe al Argentinei, ei nu sînt obligaţi să-i dea Israelului raportul.

Experţii explică această apropiere ciudată dintre Argentina şi Iran nu doar prin dorinţa argentinienilor de a afla adevărul despre tragedie. Cu cîţiva ani în urmă, ca replică la sancţiunile Uniunii Europene (UE) şi SUA, Teheranul a început să coopereze activ cu ţări din America Latină. În zonă, principalii săi parteneri au devenit Venezuela şi Bolivia. Se pare că preşedintele Cristina Kirchner a decis să nu rămînă în urma colegilor săi Hugo Chavez şi Evo Morales. La sfîrşitul anului trecut, Congresul SUA a declarat că apropierea dintre Buenos Aires şi Teheran a ajuns pînă la aceea că oameni de ştiinţă argentinieni s-au implicat în programul nuclear al Iranului.

Pe fondul declinului continuu al investiţiilor din Europa şi SUA, relaţiile economice dintre Argentina şi Iran se îmbunătăţesc inevitabil. În timpul preşedinţiei lui Kirchner, volumul exporturilor argentiniene în Iran (în principal porumb, soia şi grîu) s-a majorat de la 319 milioane pînă la 1,08 miliarde de dolari, iar autorităţile argentiniene sînt convinse că potenţialul de creştere nu a fost epuizat.