ARD – fără “locomotivă”

Ilie CĂLIAN

    Marţi şi miercuri au avut loc două evenimente care merită a fi comentate în perspectiva campaniei electorale pentru parlamentare. Mai întîi, a fost întîlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Victor Ponta. Invocînd prerogativele sale constituţionale, preşedintele a chemat tot guvernul la o discuţie. El şi-a adus acolo aproape toţi consilierii, un fel de guvern personal. Ponta, în schimb, a venit doar cu un singur consilier, la o discuţie, nu la o “dare de seamă”, la care Traian Băsescu să-i dăscălească pe miniştri. Atît din comunicatul preşedinţiei, cît şi din declaraţiile primului ministru s-a înţeles că a fost vorba de o discuţie “tehnică” şi “instituţională”, lipsită de “contondenţe” politice şi vizînd probleme economice, financiare, bugetul României, bugetul UE, acordul cu FMI.

Preşedintele a fost pus, încă o dată, în situaţia de a recunoaşte că Guvernul Ponta a rezolvat o serie de probleme, că a asigurat macrostabilizarea României, că, în pofida efectelor dezastruoase ale secetei (cu efectele sale în PIB), economia României a înregistrat o mică creştere două trimestre consecutiv şi că – în conformitate şi cu estimările UE şi ale unor organisme de specialitate internaţionale, inclusiv FMI -, creşterea va continua şi în 2013, chiar dacă anul viitor va avea de înfruntat o serie de dificultăţi (şi din motive strict interne, şi din cauza unor influenţe externe, în special din UE). Prima oară, vă amintiţi, preşedintele recunoscuse public acest lucru în faţa preşedintelui Parlamentului European, Martin Schultz, contrazicîndu-l, astfel, pe Vasile Blaga şi alţi lideri ai PDL. Şi a făcut-o şi ieri, la întîlnirea cu FMI. Reprezentanţii acestuia au fost, de altfel, critici cu fosta guvernare.

Interesant este că o sforăitoare publicaţie cotrocenistă a publicat chiar ieri un “bilanţ” al grupării Ponta, cu titlul “Guvernul duce ţara de rîpă”. Nu au sesizat o “mică” modificare a atitudinii lui Băsescu: el nu mai pare să dorească să fie “locomotiva” electorală a PDL (sau ARD). Doar aşa putem interpreta atitudinea din ultima vreme a lui Băsescu. Desigur, asta nu înseamnă, că aprecierea mea nu s-ar putea dovedi greşită: Băsescu e omul surprizelor, iar caracterul său impulsiv, necontrolat, l-ar putea deternina să-şi schimbe decizia din te miri ce motive sau cu ce scopuri. Totuşi, putem bănui că va fi primit sfaturi de la “familia sa politică”, de la Marele Licurici, de la Doamna de Oţel a Germaniei, pentru a nu le mai crea lor unele probleme neplăcute.

Dar, de fapt, nici dacă ar vrea nu mai poate Băsescu să fie “locomotiva” acestui ciudat conglomerat care este ARD, alianţa PDL cu Forţa Civică a lui MR Ungureanu şi o aripioară a fostului PNŢCD. Sigla ARD nu înseamnă PDL. Pe altă parte, fostul prim-ministru “de suflet”, al lui Băsescu, MR Ungureanu, nu mai reprezintă nimic: în această alianţă nu-l “vede” nimeni. În cazul USL, cei doi copreşedinţi – Victor Ponta şi Crin Antonescu – reprezintă clar două partide binecunoscute, iar alegătorul nu trebuie să-şi pună întrebări în legătură cu identitatea USL, stabilită din timp, familiară tuturor. În cazul ARD, PDL a încercat repetarea încropelilor de la alegerile locale, de a masca identitatea unor candidaţi ai săi sub sigla şi culoarea unor alianţe ad-hoc, la nivel judeţean. Experienţa a eşuat, iar liderii PDL ar fi trebuit să înţeleagă că nu vor reuşi mai mult în scurtul răstimp al campaniei electorale. Parcă toate-i merg prost partidului de suflet al lui Băsescu. PDL abia şi-a schimbat preşedintele, iar Vasile Blaga, “Buldogul”, e departe de figura unui lider charismatic.

MR Ungureanu nu izbuteşte să se identifice cu un lider de partid nou: abia formată, Forţa sa Civică nu există ca entitate autonomă. (Oricum, amintirea fostei Alianţa Civice nu este neapărat în avantajul său.) Cît priveşte al treilea partener oficial de alianţă, cine-l bagă-n seamă?! PDL avea de ales între a participa singur la alegerile parlamentare sau într-o alianţă. Însă, din cauza înregistrării la tribunal al USL, PDL nu mai putea spera că va obţine, ca partid, suficiente voturi pentru a mai forţa o dată mîna lui Băsescu să desemneze prim-ministru pe cine “vrea muşchii lui”. Astfel că a ales şi el formula unei alianţe electorale şi de guvernare. Numai că n-a avut pe cine să invite în alianţă şi a acceptat false “forţe” politice. Fără Băsescu drept “locomotivă”, fără lideri charismatici (gîndiţi-vă cît sînt de “simpatici” Vasile Blaga, MR Ungureanu sau Monica Macovei), ARD riscă să nu fie nici măcar cunoscută de majoritatea electoratului, sau identificată ca o altă faţă a PDL, suscitînd bănuiala că PDL se teme să-şi spună numele…