Aproape 500 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

Autoritățile clujene au raportat, marți, alte 464 de persoane confirmate cu Covid-19.

În total, s-au efectuat 2.132 de teste, din care 1.341 diagnostic grupe de risc și 791 teste efectuate la cerere. Până în acest moment s-au realizat 289.026 de teste, la nivelul județului Cluj;

În prezent, la ATI sunt internate 72 de persoane.

În total, s-au vindecat și au fost externate 1.687 de persoane, din care 1.373 din județul nostru, dar au decedat 248, din care 197 din Cluj.

În momentul de față, sunt internați 663 de pacienți, din care 637 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 7.439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în urma efectuării a 29.151 de teste la nivel naţional, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Pe teritoriul României, au fost confirmate, până în prezent, 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 416.797 persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional au fost prelucrate 4.293.672 teste. Dintre acestea, 29.151 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 19.176 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.975 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 249 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 8 decembrie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut