Aproape 400 de unități de învățământ clujene vor funcționa în scenariul 2

Reluarea activității educaționale în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj, începând de miercuri, 5 mai 2021, se va realiza potrivit scenariilor 1 și 2, stabilite pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportate la 1000 de locuitori informează Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Conform aceleiași surse, la nivelul județului Cluj, 51 de unități de învățământ preuniversitar vor funcționa în scenariul 1 care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și a elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Acest scenariu se aplică în acele unități administrativ-teritoriale în care incidența cumulată a cazurilor din localitate, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Alte 389  de unități de învățământ preuniversitar vor adopta scenariul 2, care constă în: participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIIl-a și a XIl-a, a Xlll-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară; respectiv participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ ani de studiu. Acest scenariu se aplică în acele unități administrativ-teritoriale în care incidența cumulată a cazurilor din localitate, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1/1.000 de locuitori, iar la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.

Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, respectiv a XIII-a vor reveni la cursuri începând de luni, 10 mai – precizează aceeași sursă.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut