Apel disperat al unui medic militar clujean din ATI

Medicul primar ATI, col. Laura Leuca din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca avertizează că în valul patru al pandemiei sunt afectați mai mult pacienții tineri cu vârstă până în 55 de ani. Mediul susține că au fost cazuri de pacienți tineri, fără comorbidități, cu afectare pulmonară de până la 90%, cazuri în care efortul medicilor poate fi tardiv.

„Adresabilitatea către serviciile noastre este în creștere în acest val 4 al pandemiei. Încercăm să ajutăm cât mai mulți pacienți. Din păcate, față de perioadele anterioare sunt afectați mai mult pacienții tineri, cu vârsta până în 55 ani. Majoritatea celor care ajung în ATI, cu forme grave de boală, sunt nevaccinați. Am avut cazuri de pacienți tineri, fără comorbidități, cu afectare pulmonară de până la 90%, cazuri în care efortul nostru poate fi tardiv. A fost atinsă rapid capacitatea maximă în ATI, nu doar în spitalul nostru, ci în toată țara. Se încearcă creșterea numărului de paturi, dar e nevoie și de personal de specialitate pentru o îngrijire adecvată. Apar și îmbolnăviri în rândul personalului. Susțin vaccinarea ca una dintre cele mai sigure metode de evitare a răspândirii COVID-19 și a formelor grave de boală”, declară colonelul medic Laura Leucă, medic primar ATI.

La rândul său, colonelul medic Doina Baltaru, comandantul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca spune că paturile de terapie intensivă sunt permanent ocupate și se fac eforturi pentru a face adresabilității crescute. „Recomandăm vaccinarea, portul măștii de protecție, respectarea regulilor de distanțare, a igienei mâinilor de către populația generală pentru a preveni îmbolnăvirea și creșterea numărului de cazuri severe de boală. De asemenea, îndemnăm populația să se informeze din surse sigure, să aibă încredere în comunicările specialiștilor și autorităților competente în domeniu și să aibă dicernământ în selectarea informațiilor de pe rețelele de socializare, unde există multă dezinformare”, este mesajul colonelului medic Doina Baltaru.

Începând cu data de 13 noiembrie 2020, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca asigură asistență medicală pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2. Până în prezent au fost acordate îngrijiri de specialitate unui număr de 711 (șaptesuteunsprezece) pacienți COVID-19 cu forme moderate, severe și critice de boală. La această dată, spitalul funcționează ca spital hibrid, având o secție de boli infecțioase COVID cu 50 de paturi și o secție ATI-COVID cu 10 paturi. Un procent de 70 % din personalul medical al spitalului este implicat în acordarea asistenței medicale pacienților cu coronavirus.

Din 24 decembrie 2020, la nivelul spitalului s-a constituit Centrul Regional de Depozitare a Vaccinului anti-COVID, de unde se distribuie vaccinuri către 6 județe arondate (Cluj, Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud), prin intermediul Direcțiilor de Sănătate Publică din aceste județe.

Începând cu data de 4 ianuarie 2021, în cadrul Ambulatoriului integrat al spitalului a fost organizat și un Centru de vaccinare anti COVID-19, cu două cabinete, care funcționează și în acest moment, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-20.00.

În sprijinul campaniei de vaccinare a populației, în primul semestru al acestui an, spitalul a pus la dispoziție echipe mobile de vaccinare care au acționat în localități izolate sau greu accesibile din județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Satu Mare, fiind vaccinate astfel un număr de 7049 persoane.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut