Aparţine cu adevărat Rusia G-8?

Foreign Policy

În ultimii patru ani, preşedintele rus Dmitri Medvedev a ameliorat relaţiile Rusiei practic cu toată lumea. A încheiat noul acord Start, a condus Rusia în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), a deschis Reţeaua de Distribuţie Nordică pentru livrările către Afganistan şi a realizat progrese substanţiale în domeniul apărării antirachetă.

Acum însă Putin a revenit la Kremlin. La cîteva ore după inaugurarea sa, la 7 mai, a decretat că o Uniune Eurasiatică cu Belarus şi Kazahstan va fi prioritatea de top a politicii sale externe – un semn de nesiguranţă şi de izolare.

Două zile mai tîrziu, liderul rus a declarat că nu va participa la summitul G-8 de la Camp David, din intervalul 18-19 mai, trimiţîndu-l acolo pe Medvedev. Scuza lui Putin – “responsabilităţile de a finaliza numirile în noul guvern rus”, potrivit unei transcrieri a Casei Albe a convorbirii telefonice cu Obama – este neverosimilă.

În mod ironic, Obama a mutat summitul G-8 de la Chicago, la Camp David, pentru a nu-l stînjeni pe Putin, în contextul în care ar fi precedat summitul NATO din intervalul 20-21 mai, tot la Chicago. Ultima dată cînd Putin a mers la un summit NATO – la Bucureşti, în aprilie 2008 – a declarat război Georgiei. Preşedintele George W.Bush nu a reuşit să protesteze împotriva acestei provocări şi l-a vizitat ulterior pe Putin la reşedinţa de vară a acestuia, la Soci. Interpretînd demersul lui Bush ca o aprobare clară, Putin a continuat cu un război real, în august 2008. Evident, el nu va fi binevenit la un alt summit NATO, iar Consiliul NATO-Rusia se poate odihni în pace.

Dar acelaşi lucru este valabil şi pentru G-8. Atunci cînd a fost înfiinţat G-7, la mijlocul anilor 1970, ar fi trebuit să fie clubul a şapte democraţii industriale cele mai mari din lume. Datorită eforturilor democratice ale preşedinţilor Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn, G-7 a salutat participarea Rusiei în 1997. Dar pentru că Rusia nu mai este o democraţie sub nicio formă, baza pentru aderarea Rusiei la G-8 a dispărut.

Putin a avut trei mari prieteni printre liderii G-8 – premierul italian Silvio Berlusconi, cancelarul german Gerhard Schroeder şi preşedintele francez Jacques Chirac. Niciunul nu mai deţine funcţia şi toţi sînt discreditaţi. Berlusconi se confruntă cu multiple cazuri judiciare, în timp ce Chirac a fost condamnat în decembrie 2011 pentru deturnare de fonduri publice şi a primit o sentinţă de doi ani de închisoare cu suspendare. Gigantul rus Gazprom l-a angajat pe Schroeder pentru a supraveghea construirea conductei majore de gaz Nord Stream, din Rusia pînă în Germania, imediat după ce acesta a plecat din funcţia de cancelar. El a aprobat demersul în ultima dintre deciziile sale în calitate de cancelar, într-un conflict vădit de interese.

Obama trebuie să înfrunte cu curaj preşedinţia lui Putin. Pentru început, trebuie să restabilească respectul elementar. El a permis hărţuirea ambasadorului american la Moscova, ceea ce a încălcat Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. Obama ar trebui să-l informeze pur şi simplu pe Putin că nu se va întîlni cu el pînă cînd nu va pune capăt abuzului împotriva lui Michael McFaul. Putin înţelege un astfel de limbaj.

După ce a fost umilită de Putin, Casa Alba a declarat: “Preşedintele Obama îşi exprimă înţelegerea faţă de decizia preşedintelui Putin şi salută participarea premierului rus Medvedev la summitul G-8”. Mai mult, “au convenit să organizeze o întîlnire bilaterală cu prilejul summitului G-20 din intervalul 18-19 iunie, de la Los Cabos, în Mexic”.

Putin nu-l va respecta niciodată pe Obama, dacă preşedintele SUA permite să fie umilit în acest fel.

Organizaţiile economice internaţionale sînt cu totul altceva. Acolo, Rusia ar trebui să fie salutată în cea mai mare măsură. G-20 este un club pur economic, fără ambiţii democratice, în contextul în care include ţări care sînt mult mai autoritare decît Rusia, cum ar fi China şi Arabia Saudită.

SUA au salutat în mod corect aderarea Rusiei la OMC. Dar companiile americane nu vor putea beneficia de cîştigurile substanţiale pe care OMC le poate oferi, dacă Congresul SUA acordă Rusiei relaţii comerciale normale permanente. În caz contrar, normele OMC nu se vor aplica schimburilor comerciale dintre SUA şi Rusia, iar companiile americane vor suporta tarife de import mai mari şi reguli mai stricte de import.

A beneficia de comerţul cu Rusia este în interesul Americii. Dar este tot atît de mult în interesul SUA
să-l pună pe liderul Rusiei la locul lui. Obama ar putea submina atît sprijinul Congresului pentru relaţii comerciale extinse cu Moscova, cît şi relaţiile solide dintre SUA şi Rusia prin această supunere “ciudată” şi “nocivă” faţă de Putin.