Apariție editorială de excepție: Sistemul bancar românesc din Cluj. De la Marea Unire la Marea Criză Economică

Una dintre consecințele benefice ale Marii Uniri de la 1918 o constituie stimularea extinderii băncilor din Vechiul Regat în teritoriile unite cu țara. Transilvania a fost una dintre provinciile vizate de băncile de la București. Astfel, în noiembrie 1919 printr-o hotărâre a Consiliului General al Băncii Naționale a Românei s-a decis înființarea unor sedii în Brașov, Sibiu, Cluj, Arad Timișoara și Oradea.

Din acel moment, Transilvania a fost considerată o oportunitate datorită diversității sale economice, iar băncile comerciale din Vechiul Regat au făcut demersuri pentru deschiderea de sucursale sau filiale în această zonă.

Cum tema evoluției sistemului bancar românesc în teritoriilor unite a fost însă una neexplorată, bancherul și istoricul clujean Septimiu Moga încearcă să acopere acest gol și să pună în circuitul științific informații inedite ale istoriei interbelice românești din domeniul economic și bancar.

Prin lucrarea Sistemul bancar românesc din Cluj. De la Marea Unire la Marea Criză Economică, apărută, recent, la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, Septimiu Moga aduce în fața publicului situația băncilor transilvănene, cu accent asupra celor clujene din perioada interbelică, până la finalul crizei economice.

Volumul de 707 pagini, prefațat de cunoscutul istoric clujean specialist în istoria contemporană Marcela Sălăgean, este conceput în zece părți mari, cu mai multe subcapitole fiecare. Un aspect important surprins de autor îl constituie complexitatea situației de după Primul Război Mondial și provocările pe care le-au întâmpinat autoritățile române de la nivel central (Guvernul de la București și Banca Națională) și local (Consiliul Dirigent), în procesul de integrare a Transilvaniei în sistemul legislativ, economic și financiar românesc. În ceea ce privește sistemul bancar, Septimiu Moga arată că după 1 decembrie 1918 circulau în paralel pe teritoriul provinciilor unite, dar și în Vechiul Regat, mai multe tipuri de valută, motiv pentru care, arată autorul, Guvernul a luat măsuri de a face ordine în acel haos monetar.

De asemenea, autorul acordă o atenție specială problematicii unificării monetare în Transilvania, operațiune pe care o consideră a fi fost cea mai mare provocare a întregului sistem bancar românesc.

Sursele de documentare folosite de Septimiu Moga au fost numeroase și variate. Este vorba de fonduri arhivistice, presă, memorialistică, studii monografice, jurnale, biografii și istorii corporatiste.

Munca titanică depusă de autor pentru realizarea acestui volum a făcut să beneficiem de informații deosebit de importante despre contextul în care s-a produs ruptura definitivă dintre băncile românești din Transilvania de Monarhia Austro-Ungară, procesul complex de unificare monetară din anii 1920– 1921, precum și despre istoria principalelor bănci clujene de după 1918.

Toate aceste aspecte demonstrează utilitatea lucrării lui Septimiu Moga în înţelegerea domeniului complex al activității bancare din perioada cuprinsă între Marea Unire și Criza economică din 1930.

***

Lansarea volumului ”Sistemul bancar românesc din Cluj. De la Marea Unire la Marea Criză Economică”, (editura Casa Cărții de Știință), autor Septimiu Moga, va avea loc luni, 20 iunie, de la ora 17,30, la sediul Sucursalei Regionale Cluj a Băncii Naționale a României (piața Unirii nr. 7).

Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Marcela Sălăgean, prof. univ. dr. Mihaela Luțaș, Mihail Dragoș Bolocan și Septimiu Moga. Moderator al evenimentului, care se va desfășura în sala Ion Lapedatu, este dr. Marius Mureșan. Accesul este permis pe baza cărții de identitate.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut