Apă sfinţită

RADU VIDA

Camera Deputaţilor a muncit.  Şi, drept urmare, a fost aprobat un proiect de lege privind protecţia copilului. Frumos! Atîta doar că modificarea la Legea 272/2004 e ca o frecţie sănătoasă la un picior de lemn. Nici n-ajută, nici nu strică. Vorba aia: e pe degeaba.
Paragrafe, aliniate, adăugiri şi ştersături, ca să nu mai vorbim de o cantitate apreciabilă de materie cenuşie care a fost încorporată în textul de lege. Şi, cred, nici dacă ar fi făcut fitness sau pilates n-ar fi fost mai epuizaţi. După vot, cu satisfacţia muncii împlinite, aleşii s-au întors pe la casele lor. Cu pieptul umflat de ce minunăţii au reuşit ei să facă pentru copiii patriei.

Să vedem, va’ s’zică, unde s-a scurs energia neamului şi ce consecinţe benefice va avea opinteala întru elaborarea mult-discutatei legi.
Auziţi! Părintele, sau părinţii care pleacă la muncă în străinătate, trebuie să notifice, înainte cu 40 de zile de plecare, că 1) se întîmplă acest lucru, adică pleacă şi 2) să precizeze cu cine şi în grija cui lasă copilul/copiii pe perioada cît lipsesc din ţară.
Cred că imediat v-aţi dat seama că deputaţii s-au extenuat, emanînd asemenea idee inspirată. Propun să luăm un exemplu, unul nu extrem, desigur. Scenariul nostru spune că bărbatul pleacă în cele ţări, iar femeia rămîne cu copilul. Înlocuim presupunerile cu atîtea şi atîtea exemple concrete. De regulă, bărbaţii care merg cinstit şi-şi găsesc un loc de muncă onorabil, se străduie, cel puţin în primele luni, să trimită bani acasă. Asta pentru a susţine financiar familia. După o vreme, pachetele se răresc, banii vin doar de Crăciun şi Paşti… Tot în marea majoritate a cazurilor, femeia are şi ea un loc de muncă, mai mult sau mai puţin bine plătit. Cine se ocupă de educaţia micuţului? Nimeni.

În eventualitatea că există bunici capabili să facă acest lucru, carenţele se vor vedea imediat. Atît la şcoală, cît şi în afara ei. Asta pentru că, de regulă, bunicii sînt mai îngăduitori, mai puţin „la zi” cu noutăţile lumii contemporane, cu mai puţină înţelegere în ceea ce priveşte legăturile cauzale dintre una şi alta… Statistica arată o îngrijorătoare creştere a abandonului şcolar, scăderea dramatică a puterii de concentrare şi diminuarea considerabilă a asimilărilor necesare pentru o bună promovabilitate. Asta, ca să nu mai vorbim de sensibilizarea la toate relele din lumea asta, formarea unui anturaj dubios, îngroşarea rîndurilor infracţionale, a consumatorilor de droguri etc. Ne facem că nu vedem nici nenumăratele divorţuri, căci, ştiţi dumneavoastră, ochii care nu se văd…

Există, însă, cazuri şi mai grave. În care copilul părăsit practic, devine irecuperabil pentru societate.
Cred că mult le-a luat deputaţilor pînă să emane idioţenia cu anunţatul autorităţilor. Şi ce dacă-i anunţă? Eventual va creşte birocraţia, povara fiscală a ţării se va mai îngreuna cu oareşce funcţionari, gata, oricînd, să întoarcă o foaie de hîrtie de pe o parte pe alta.

Îngrijoraţi, nevoie-mare,  că lumea pleacă în… lume, pentru a căuta de lucru, aleşii au pus de o lege, fără să le treacă prin cap că ar fi mai bine să îi ţină pe oameni acasă, să le ofere locuri de muncă aici, în ţara lor. Şi, în acest fel, multe lucruri s-ar rezolva de la sine. Nu ne-ar mai huidui nimeni că „cerşim din poartă-n poartă”, nu ne-ar arăta cu degetul că le ocupăm altora locurile de muncă, iar copiii ar creşte într-un mediu sănătos, cu doi părinţi, gata oricînd să le ofere toate cunoştinţele lor şi să-i îndrume în aşa fel, încît să devină cetăţeni de nădejde ai patriei.
Greu, aşa-i, domnilor parlamentari?