ANUNȚ DE PARTICIPARE

Municipiul Cluj-Napoca anunţă acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale, de tineret, mediu, învățământ, sănătate publică, sport, activități ale cultelor religioase, și proiecte cu caracter social, în anul fiscal 2026.

Calendar

–  Termene depunere: 15.05.2026, ora 16:30 (format fizic)
 15.05.2026, ora 24:00 (online).
–  Evaluarea și selecția proiectelor: 16.05.2026 – 27.05.2026.
–  Afișarea rezultatelor: 27.05.2026.
–  Depunerea contestațiilor: 28.05.2026 – 02.06.2026.
– Soluționarea contestațiilor: conform prevederilor legale, de către comisia desemnată.

Dosarele depuse după termen sau incomplete nu vor fi luate în considerare. De asemenea, nu se vor accepta completări după data-limită la dosarele proiectelor depuse.

Conform art. 20, alin (2) din Legea nr. 350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Autoritatea finanțatoare organizează sesiune de urgență și reduce termenul de depunere a solicitărilor pentru acordarea finanțării nerambursabile pentru proiecte.
Finanțarea proiectelor aprobate se va efectua numai după atribuirea contractelor de finanțare.

Documentație și informații suplimentare:
– Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul
Management proiecte sociale, culturale și sportive, Cluj-Napoca, Calea Moților nr. 3, cam.
29A, tel. 0264.596.030, int. 5192.
–  www.primariaclujnapoca.ro (Comunitate – Cultură – Finanțări nerambursabile –
Regulament finanțări).

Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea a VI-a, nr. 79/30.04.2026.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.