Anul 2011 a fost cel al salvărilor ratate

Le Point

Europa a eşuat în rezolvarea crizei datoriei. După prăbuşirea Greciei şi a Irlandei în 2010, 2011 trebuia să fie anul “restabilirii încrederii în euro”, aşa cum a dorit Angela Merkel. El va rămîne anul în care Portugalia a apelat la ajutorul internaţional, iar Atena a fost ajutată a doua oară, anul în care Europa a căutat o soluţie pentru criza datoriei suverane, dar nu a reuşit niciodată să înlăture îngrijorarea pieţelor. Summiturile europene, care s-au succedat într-un ritm alert, s-au dovedit în final inutile.

Încă de la consiliul european din 25 martie, liderii europeni validau totuşi “pactul pentru euro +”, destinat consolidării coordonării politicilor economice în scopul îmbunătăţirii competitivităţii. Ei lucrează intens şi la un pachet de şase propuneri legislative destinat impunerii unei discipline bugetare şi reducerii dezechilibrelor economice între diferitele ţări europene.

După şase luni de negocieri dure, reformele trebuiau, în sfîrşit, să intre în vigoare la 13 decembrie. Dar cu cîteva zile înainte, cuplul franco-german îşi schimbă poziţia. Angela Merkel nu se mai mulţumeşte cu procedurile comunitare clasice, ea vrea includerea disciplinei bugetare într-un nou tratat (şi în constituţiile naţionale). O nouă strategie lungă şi nesigură, care nu va fi aplicată înainte de martie 2012. Unii se întreabă dacă nu ar fi fost mai bine să se facă acest lucru de la început.

Eşecul este cel mai evident în cazul aplicării măsurilor urgente. În faţa crizei de încredere care a cuprins pieţele, UE practică o politică contraproductivă a paşilor mici. Este cazul fondului temporar de salvare a zonei euro, faimosul FESF, creat în 2010 pentru a ajuta ţările aflate în dificultate. Germanii sînt reticenţi la ideea de a face din el un mecanism care să împiedice contagiunea pentru ţările fragile. În consecinţă, puterile lui sînt extinse, dar în contratimp şi la presiunea pieţelor. Toate modificările substanţiale ale rolului acestuia nu au devenit imediat operaţionale: ele au necesitat ratificarea de către parlamentele naţionale.

Odată terminat acest proces, un nou summit a fost convocat la 27 octombrie pentru a discuta situaţia Spaniei şi a Italiei. Dar promisiunea de a acorda un ajutor de 1.000 de miliarde a rămas virtuală. La summitul din 9 decembrie, se fac promisiuni mai modeste: un împrumut de 150 de miliarde pentru FMI, pentru ca acesta să ajute la rîndul lui ţările care ar avea nevoie, ceea ce este o propunere mai realistă.

Grecia nu a putut să se salveze fără un al doilea “cec european” după cel semnat în mai 2010. Preocupată să nu nemulţumească şi mai mult un electorat foarte ostil ideii de a plăti pentru alţii, Angela Merkel nu a acceptat să fie de acord cu un al doilea plan de ajutorare decît dacă sînt atraşi şi investitorii privaţi. Nicolas Sarkozy şi Banca Centrală Europeană, care erau împotriva oricărei restructurări a datoriei, au acceptat în final “participarea voluntară” a băncilor.

În cele din urmă, Uniunea Europeană şi-a schimbat iar strategia. Ea, care refuza orice recapitalizare a băncilor, acceptă sfaturile noului secretar general al FMI, Christine Lagarde. La summitul din 27 octombrie, se hotărăsc noi teste de stres pentru a stabili nevoile instituţiilor financiare private şi a le permite să facă faţă celor mai pesimiste scenarii. Iar datoria Greciei este redusă la 50 % din valoarea obligaţiunilor deţinute de sectorul privat.

Incertitudinile legate de capacitatea reală de intervenţie a FESF alimentează panica. Italia, care are o datorie colosală de 120 % din PIB, nu este nici ea protejată. Ea se află în inima ciclonului. Investitorii nu mai cred în capacitatea sau voinţa lui Silvio Berlusconi de a reduce îmdatorarea şi cer plecarea acestuia, ceea ce se întîmplă la 8 noiembre. Dar situaţia nu devine mai calmă.

La ultimul summit, din 9 decembrie, s-a vorbit despre revizuirea tratatelor în scopul întăririi disciplinei bugetare, dar va mai dura. Mai sigură este accelerarea aplicării Mecanismului european de stabilitate (MES), succesorul lui FESF pe care trebuie să-l înlocuiască în 2013. Cu o capacitate de împrumut de 500 de miliarde de euro, el va avea un statut mai favorabil decît cel al FESF. Mai ales că Germania a renunţat la ideea de a-i pune în prima linie pe investitorii privaţi. MES va putea să intervină fără a cere băncilor să suporte pierderile. Aceste elemente ar trebui în sfîrşit să liniştească pieţele.