Antropologul francez CLAUDE KARNOOUH îşi lansează la Cluj-Napoca noua sa carte

Alexandria Publishing House, în colaborare cu Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca organizează astăzi, 23 iunie, la ora 18, lansarea celui mai nou volum semnat de cunoscutul antropolog francez Claude Karnoouh, Raport asupra postcomunismului şi alte eseuri incorecte politic, în traducerea Teodorei Dumitru. În cadrul evenimentului, care se va desfăşura în incinta Fabricii de Pensule, vor lua cuvîntul: prof. dr. Aurel T. Codoban, care a scris prefaţa cărţii, şi Alexandru Polgár, traducător.

Claude Karnoouh s-a născut în martie 1940 la Paris, unde şi-a făcut şi studiile superioare. Din 1959 şi pînă în 1965 a urmat studii de ştiinţe (fizică şi chimie) la Sorbona, iar din 1966 pînă în 1969 studii de ştiinţe umane (filosofie, antropologie socială, sociologie şi lingvistică) la Universitatea Paris X Nanterre. Începînd din 1970 este membru al Centrului Naţional de cercetare ştiinţifică (CNRS) şi a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). În 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie şi folclor în satul Breb din Maramureş. Din 1991 pînă în 2002 a fost profesor invitat al Universităţii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca unde, în cel de al doilea semestru al anului universitar, a susţinut un curs despre aspecte ale modernităţii tîrzii în postcomunism, îmbinînd diverse abordări (politice, culturale, economice). Este autor a şase cărti şi peste o sută de articole şi eseuri de antropologie culturală şi politică, filosofia culturii şi filosofie politică.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.