Antal (PER): „Este cinic să iei şi ultima fărîmitură de pîine de la gura unui om sărac”

Preşedintele organizaţiei clujene a Partidului Ecologist Român(PER), Antal Elemer, se declară revoltat de noua găselniţă a guvernului prin care PDL consideră că va face economii la bugetul de stat, respectiv emiterea Ordonanţei de Urgenţă privind sistarea unor ajutoare sociale în caz de neplată a impozitelor şi taxelor locale.

Antal arată că persoanele care primesc venitul minim garantat de la stat beneficiază de acest ajutor social pentru că nu au resursele financiare care să le permită să trăiască, cu atît mai puţin să îşi plătească impozitele.

„Această ordonanţă este similară cu un genocid împotriva păturii sărace a populaţiei, singura care va fi afectată de acest act normativ. Este cinic să iei  şi ultima fărîmitură de pîine de la gura unui om sărac”, afirmă Antal. Totodată, liderul ecologiştilor clujeni spune că ordonanţa cu pricina este neconstituţională, deoarece retrage nişte drepturi acordate prin Legea fundamentală a statului. „Constituţia României spune clar că <<statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent>>, lucru care în legislaţia românească se traduce prin acordarea venitului minim garantat, a alocaţiei de susţinere a familiei, a indemnizaţiei de creştere a copilului – ajutoar destinate asigurării supravieţuirii”, subliniază preşedintele PER Cluj.

Mai mult, Antal aminteşte de faptul că, în timpul guvernării Năstase, PDL-ul era cel mai vocal partid, acuzînd, executivul de la acea dată că guvernează prin ordonanţe de urgenţă. „Ajunşi la putere, ei (PDL-n.r.) au ales să conducă nu doar prin ordonanţe de urgenţă ci şi asumîndu-şi în repetate rînduri, în mod neconstituţional, răspunderea pînă şi pentru legile organice. Sper ca anul viitor să ne aducă mai multă corectitudine şi curăţenie în viaţa politică”, punctează Antal Elemer.

Precizăm că Guvernul a decis miercuri, prin Ordonanţă de Urgenţă, să sisteze plata ajutoarelor sociale, respectiv venitul minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului, către persoanele care nu îşi achită taxele şi impozitele locale, pe o perioadă de cinci luni.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.