Ansamblul cameral AdHOC în concert

Asociaţia Cultura Viva din Berna şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca se află în febra pregătirilor pentru cea de-a XXII-a ediţie a Academiei Sighişoara, programată în intervalul 1-14 august 2015, ocazie cu care organizează noi concerte de promovare, de această dată la Cluj-Napoca. Astfel, în luna aprilie, Academia Sighişoara, în cadrul Festivalului internaţional de muzică contemporană Cluj Modern (ediţia a XI-a), va oferi publicului clujean un concert intitulat YOUNG IS MODERN!, susţinut de ansamblul cameral AdHOC dirijat de Matei Pop. În cadrul Festivalului Cluj Modern, desfăşurat în perioada 18-24 aprilie 2015, evenimentul va avea loc luni, 20 aprilie 2015, ora 19, în studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, strada Ion I. C. Brătianu, nr. 25.

În anul 2015, în cadrul proiectului „Academia Sighişoara” au avut loc deja 3 concerte premergătoare ediţiei a XXII-a a manifestării, la Timişoara, Oradea (3 martie şi 4 martie) şi Sighişoara (9 martie). La primele două evenimente au concertat violonista Melinda Béres, tenorul Tiberius Simu şi pianista Silvia Sbârciu; concertul de la Sighişoara a fost susţinut de soprana Mihaela Maxim, pianistul Horea Haplea şi cvartetul Arcadia format din Ana Török – vioara I, Răsvan Dumitru – vioara a II-a, Traian Boală – violă şi Zsolt Török – violoncel. De asemenea, la Academia clujeană de Muzică au fost organizate două cursuri de măiestrie: unul de vioară susţinut de Adelina Oprean (Basel), în perioada 9-13 martie, şi unul privind Tehnica Alexander susţinut de Angela Schwartz (Basel), în perioada 16-20 martie.

Pînă la debutul celei de-a XXII-a ediţii a Academiei Sighişoara din august 2015, vor mai fi organizate două concerte în ţară, în 9 mai, la Cluj-Napoca, şi în 15 mai, la Bistriţa.

În cadrul şcolii de vară de la Sighişoara, tinerii muzicieni din ţară şi străinătate vor putea lua contact în acest an cu profesori şi interpreţi de renumiţi, precum violoniştii Alexandru Gavrilovici, Adelina Oprean şi Melinda Béres, pianiştii Vinciu Moroianu, Benjamin Engeli şi Anton Kernjak, compozitorii Roland Moser şi Adrian Pop, violonceliştii Katharina Gohl-Moser şi Guillermo Pastrana, membrii Cvartetului Arcadia, organistul Erich Türk, violistul Vladimir Lakatos, harpista Marie Trottmann, contrabasistul Botond Kostyak, clasa de canto a prof. Irina Gavrilovici şi doamnele Angela Schwartz pentru cursul de Tehnică Alexander şi Roxana Trestioreanu pentru cursul de fotografie.

Compozitorul Adrian Pop, coordonator de proiect din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, sintetizează: „Academia Sighişoara este un proiect cu tradiţie într-un oraş-minune, în care tradiţia este însuşi duhul locului. Arhitectura burgului Sighişoara, în care parfumul medieval şi-a aflat parcă temeiuri miraculoase, rezonează vară de vară de sunetul muzicii clasice: întîlnirea tinerilor cu maeştrii de-a lungul a două săptămîni de august e un minunat prilej de conlucrare şi admiraţie, de împărtăşire a tainelor interpretării şi creaţiei muzicale, de trăire şi autodepăşire prin artă. Concertele maeştrilor şi cele ale tinerilor răsfaţă publicul tot mai receptiv al Sighişoarei şi al celor veniţi special spre a se bucura de muzică şi atmosferă. Asociaţia elveţiană Cultura Viva Sighişoara a dat viaţă, vară de vară, de douăzeci de ani încoace, cursurilor de măiestrie şi concertelor Academiei, ocrotită cu părintească atenţie de Primăria municipiului. Începînd cu anul 2014, în parteneriat cu prestigioasa Academie de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi cu susţinerea financiară generoasă a Elveţiei, prin intermediul Programului Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, ACADEMIA SIGHIşOARA păşeşte cu încredere în cel de-al treilea deceniu de existenţă cu o ofertă sporită: concerte în cursul anului – la Sighişoara, Berna, Cluj-Napoca şi în alte centre muzicale din România şi Elveţia –, cursuri de măiestrie găzduite de Academia clujeană de Muzică şi mai ales cu mereu mai densa manifestare tradiţională estivală, unde sînt aşteptaţi tot mai mulţi tineri studioşi, ca şi un public mereu mai numeros şi mai încîntat!”

Concertul YOUNG IS MODERN! din cadrul festivalului Cluj Modern, ca de altfel toate celelalte evenimente din cadrul festivalului, poartă titluri sugestive care surprind într-o sintagmă esenţa evenimentului. Această sintagmă se referă la caracterul repertoriului cît şi la vîrsta interpreţilor, dirijorului şi compozitorilor (Nemanja Radivojevic, Demetre Gamsachurdia, Aurelian Băcan, Mathieu Corajod, Diana Rotaru, Tobias Krebs, Bálint Horváth, Török-Gyurkó Áron şi Alexandru ştefan Murariu). De asemenea, un specific al acestui concert îl reprezintă faptul că toate lucrările interpretate sînt în primă audiţie, iar lucrarea tînărului compozitor Alexandru Murariu a fost distinsă cu Premiul de compoziţie-muzică de cameră la Concursul Internaţional „George Enescu” în septembrie 2014.

Ansamblul AdHOC s-a reunit cu ocazia prezentării la Cluj-Napoca a primei audiţii mondiale a lucrării Colinda-Baladă op. 42 de György Kurtág (martie 2009, în cadrul ediţiei a VIII-a a Festivalului Cluj Modern). Repetiţiile acestuia, conduse de tînărul dirijor şi compozitor Matei Pop, s-au desfăşurat sub directa îndrumare a maestrului Kurtág. Impulsul muzical al acestei colaborări a fost atît de viu, încît s-a născut atunci ideea spontană a unei implicări de durată în ceea ce priveşte sondarea valorilor repertoriului contemporan. Astfel, s-a conturat proiectul AdHOC, ansamblu ce reuneşte, într-o geometrie variabilă, o serie de tineri şi valoroşi muzicieni aparţinînd şcolii interpretative clujene. Compozitorul Adrian Pop şi-a asumat rolul de mentor şi director artistic al ansamblului, fiind secondat în activitatea de construcţie a proiectelor de Răzvan Poptean, membru fondator al formaţiei şi de Matei Pop, care asigură conducerea muzicală.

Născut la Cluj-Napoca în anul 1980, într-o familie de muzicieni, Matei Pop a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, urmînd în paralel secţiile de dirijat şi compoziţie. Formaţiei sale multilaterale i se adaugă studiul mai multor instrumente – pian, trombon, flaut, percuţie, violoncel – ca şi experienţa de dirijor permanent al Orchestrei de cameră „Victor Papilian”, unde timp de şase ani (2001-2007) a asigurat atît conducerea muzicală, cît şi managementul concertelor. A efectuat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie de dirijat cu Gianluigi Gelmetti (Accademia Chigiana – Siena, Italia, 2006-2007), Zoltán Pesko (International Bartók Seminar – Szombathely, Ungaria, 2012), Peter Eötvös şi Pierre Boulez (Lucerne Festival Academy – Elveţia, 2012). De-a lungul timpului a fost invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş, Arad, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Odorheiul Secuiesc, Ploieşti, Craiova, Rîmnicu Vîlcea, Botoşani, al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti, al Operei Maghiare din Cluj-Napoca şi al Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi precum şi al Filarmonicii din Chişinău (Republica Moldova). În cadrul Academiei de Muzică ‘’Gh. Dima’’ a fost dirijor al Orchestrei studenţeşti „Antonin Ciolan”, iar în prezent este dirijorul al Ansamblului de muzică contemporană „Ad Hoc”. Matei Pop s-a remarcat în egală măsură şi în calitate de compozitor. Lucrările sale au fost interpretate şi înregistrate atît în ţară, cît şi în străinătate, unele dintre ele fiind premiate la concursuri de compoziţie naţionale şi internaţionale. Deosebit de apreciat şi în dubla postură de dirijor şi moderator al concertelor dedicate copiilor (cu proiecte de succes la Filarmonicile din Oradea, Cluj-Napoca şi Tîrgu Mureş, unele dintre acestea filmate şi difuzate în repetate rînduri pe posturi de televiziune locale şi naţionale), Matei Pop este un tînăr muzician ce însoţeşte talentul cu mult entuziasm şi dedicaţie – precizează organizatorii într-un comunicat remis presei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.