Anomie generală

RADU VIDA

E  clar: nu sîntem singuri. În marea degringoladă a globalizării, Europa a ajuns să fie bătută de cele mai aspre vînturi. Cu toată alianţa cu Statele Unite ale Americii, prietenul de peste Ocean aruncă, din cînd în cînd, pisica peste gardul Bătrînului Continent. Am uitat de sprijinul pentru musulmanii albanezi şi croaţi. Şi turcii sînt puternic sprijiniţi pentru a se integra în Europa. Dar nu putem să uităm, nici o clipă, marele război economic la care sîntem supuşi. Americanii încearcă să ne atragă în mirajul luptei împotriva chinezilor, dar, sînt sigur, acest lucru se întîmplă doar pentru că America, singură, nu poate face faţă ascensiunii ‘’pericolului galben’’. Lucrurile sînt  mult mai îmbîrligate însă, pentru că atît Europa cît şi America au investit masiv în economia Chinei.

Iar gestionarea judicioasă a acestor investiţii aduce beneficii doar marelui popor chinez, chitit pe îmbunătăţirea tuturor sectoarelor de activitate. Acest lucru, cu toate că pare benefic, este în dezavantajul ţărilor africane, spre exemplu, ‘’cumpărate’’ bucată cu bucată şi supuse unor transformări fără precedent, după chipul şi asemănarea cumpărătorului. Numai că, acasă, China are probleme, aproape insurmontabile cu vecinii din Marea Chinei de Sud, apoi cu japonezii şi, chiar dacă într-o mai mică măsură, cu ruşii şi iranienii. Aici, consemnăm chiar o agravare a fragilităţii securităţii lumii, dacă ne gîndim că şi americanii consideră zona Asiei de Sud-Est ca vulnerabilă. Acesta este motivul pentru care, în următoarea etapă, SUA îşi vor concentra atenţia asupra acestei zone a globului, concentrare materializată prin masarea unor importante forţe umane şi materiale, gata pentru a aplana (sau susţine ?) un eventual conflict în regiune.

Dislocarea forţelor armate americane ar putea lăsa un gol, de care ‘’să profite’’ o altă parte agitată a planetei: America Latină. Dacă adăugăm şi intenţiile ruşilor de a relua acţiunile ostile din anii ’60 ai secolului trecut şi să reînvie hărţuielile cu americanii de pe teritoriul cubanez, putem să ne imaginăm scenariul unei totale insecurităţi globale. Toate aceste… zvîrcoliri sînt întreţinute, cu măiestrie, de împuţinarea resurselor energetice şi de materii prime, accentuarea insecurităţii alimentare şi nepăsarea marilor bănci în perpetuarea crizei economico-financiare.

Anomia generală ce a cuprins lumea afectează, în egală măsură, şi securitatea ţării noastre. România a reuşit în ultimii 22 de ani să-şi îndepărteze toţi prietenii de proximitate. Formăm o adevărată enclavă, cu neprieteni în toate punctele cardinale ale graniţelor noastre. Pînă şi Marea Neagră ne-a devenit ostilă, prin încrîncenarea Rusiei de a ne considera ‘’în tabăra cealaltă’’. S-au vîndut aproape toate bogăţiile solului şi subsolului în colţul nostru de lume, aşa că nu putem vorbi, nici măcar de unii, interesaţi, din punct de vedere economic, pentru stabilitate şi linişte în zonă. Evident, nu mă refer la cei cîţiva investitori care, aşa cum s-a văzut, sînt mereu influenţaţi de suhoveiul politic şi pe picior de plecare, la orice adiere a zefirului economic.

În încheierea acestor rînduri, vreau să atrag atenţia asupra unui alt punct deosebit de sensibil: depopularea României. Sîntem mult mai puţini. Şi procesul de depopulare a ţării continuă. Neincluderea în Schengen a stabilizat fenomenul, dar, deschiderea totală a pieţelor muncii europene, acordarea fără probleme a vizelor americane, coroborate cu insecuritatea economică a forţei de muncă (tot mai slab calificată), sînt tot atîtea motive de îngrijorare.