Anna Blinkova e noua campioană a turneului Transylvania Open de la Cluj!

Anna Blinkova (138 WTA) e noua campioană a turneului de la Transylvania Open, după victoria în trei seturi în fața italiencei Jasmine Paolini (78 WTA). În fața unor tribune pline, rusoaica, în vârstă de 24 de ani, a câștigat cu 6-2, 3-6, 6-2, al șaptelea meci consecutiv victorios la Cluj, printre ”victime” numărându-se și trei favorite ale singurului turneu WTA organizat în România: Lesia Tsurenko, Anhelina Kalinina și Anastasia Potapova. Totodată, Anna Blinkova a câștigat primul său titlu WTA din carieră.

„Iubesc acest turneu și de-abia aștept să vin și la anul pentru că mi-a plăcut să joc aici și fiindcă am avut multă susținere, ceea ce m-a făcut să lupt până la ultima picătură de energie. Vă mulțumesc!”, a spus Blinkova, după finala de la Cluj.

Anul trecut, Transylvania Open WTA 250 Cluj a fost câștigat de Anett Kontaveit, care s-a impus în ultimul act în fața Simonei Halep.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut