Aniversări clujene | Marcel Mureșeanu – 85: Din mirările unui poet veritabil

 Jurnal. Niciodată nu m-am așezat asupra paginii

fără gândul mijit de a scrie o capodoperă. Niciodată nu

m-am ridicat cu convingerea că am scris-o.

 

spune poetul, notându-și nemijlocit gândurile cele mai intime în fața publicului. Cei care l-au citit și s-au aplecat asupra operei sale știu însă că scriitura lui Marcel Mureșeanu are o valoare autentică. Un nume cu greutate în universul literar și cultural contemporan, impresionează printr-o bogată activitate literară, deservind cu vivacitate și originalitate câmpurile albe ale hârtiilor care se cer scrise, se cer umplute cu sens…Această bogăție se ramifică în multe ipostaze, de sine stătătoare, de la scurte cugetări de esență tare – așa – numitele monede și monade – la tomuri de poezie modernă, culese cu grijă, dintr-un portofoliu generos ce se întinde pe mai multe decenii.

Cum îi este scrisul, așa și firea, ca atare, tot dintr-un gest de generozitate și din dorința de a nemuri comori prețioase, Marcel Mureșeanu, împreună cu familia, colaboratorii și invitații de seamă, vor inaugura în data de 4 decembrie, ora 17, la Casino-ul din Parcul Central, Galeria Muzeul Autografelor, un tablou al prieteniei și un elogiu adus scrisului de mână. Vom surprinde momentul îndeaproape.

Până atunci însă, așa cum se pretează evenimentului, Marcel Mureșeanu va fi aniversat marti, 28 noiembrie, la împlinirea celor 85 de ani, la Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România (str. Universității, nr. 1), începând cu ora 12, în cadrul unei manifestări editoriale și colegiale deopotrivă. Nu mai puțin de patru titluri – toate apărute în acest an la cunoscute edituri clujene, unele chiar proaspăt ieșite de sub tipar – vor fi aduse în atenția publicului, este vorba despre două volume de versuri semnate de însuși Marcel Mureșeanu, Prădătorii (ed. Scriptor) și Ultimul taciturn (ed. Avalon), de asemenea, suntem invitați să descoperim un dialog poetic și uman în A patra carte a lui Marcel. Despre puținul care a mai rămas. Poeme dedicate. Gândită și alcătuită de Dumitru Cerna (ed. Casa Cărții de Știință) și o altă carte dedicată poetului aniversat, semnată de Constantin Cubleșan, Marcel Mureșeanu, Poetul 85, eseu (ed. Casa Cărții de Știință). Vor prezenta: Irina Petraș, Constantina Raveca Buleu, Dumitru Cerna, Ion Cristofor, Victor Cubleșan, Ovidiu Pecican, Mircea Popa și Adrian Țion, evenimentul de lansare fiind urmat de un recital poetic susținut de îndrăgita actriță a Teatrului Național din Cluj-Napoca, Elena Ivanca.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj și al Societății Scriitorilor Bucovineni, absolvent de Filologie / UBB, debut în revista Tribuna, totodată apropiat colaborator al cotidianului Făclia, Marcel Mureșeanu, incontestabil un autor prolific, a dat literaturii și istoriei inspirate broderii din cuvinte așezate în volume ca Pe adresa copilăriei (1969), Scrisori către prieteni (1978), Amurgul furtunilor (1978), Călător în insomnii (1991), Pe mine mă caută (1998), Monede și monade (2001), Memoria lui Orfeu (proză, 2002), Pregătit pentru a greși (2003), Patima recunoștinței (2006), Boeme (ediție cu variante în limbile franceză – Alexandru Jurcan, engleză – Cristina Tătaru, italiană – Gabriela Lungu, ilustrații de Irina Petraș), Prădătorii (2023).

Însetat de Absolut și Antagonisme, într-o permanentă răfuială cu Moartea, pe care adesea o privește împăciuitor, fascinat de meditația la starea de fapt a poeziei, Marcel Mureșeanu pictează tablouri din toate colțurile lumii cunoscute și din îndepărtatul cosmos – mergând chiar până în pământurile primordiale-, traversând epoci ca-ntr-o nesfârșită peliculă liricizantă. În starea mirabilă de confesiune, scriitorul împarte certitudini, frământări, întrebări, chemări și, câtedodată, din mirările Temnicerului…Să ne bucurăm, așadar, cât mai mult de acest dialog. Viață lungă în poezie și frumos!

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.