Anca Pop expune la Galeria de artă Făclia

Inaugurată cu prilejul Zilei Culturii Naționale, expoziția copiilor de la Centrul Educațional Sollievo din cadrul Asociației Padre Pio, coordonați de artiștii Mirela Ungureanu și Vlad Bulgăr, ne-a bucurat sufletele cu reprezentări autentice ale operelor eminesciene al căror ecou răzbate și în zilele noastre. Iată că a venit timpul ca un nou proiect să fie găzduit pe simezele Galeriei de artă Făclia, proiectul semnat de Anca Pop, lucrările fiind reunite sub genericul Reconstrucție.

Picturile (stil non-figurativ, cu tendințe spre decorativ) pot fi deja admirate la sediul Galeriei (str. Clinicilor nr. 33), în intervalul 8 – 16, iar vernisajul va avea loc vineri, 10 februarie, de la ora 15, în prezența invitaților Prof. univ. dr. Dorel Găină și jurnalistul cultural Demostene Șofron.

Anca Pop a absolvit Liceul de Arte Plastice Romulus Ladea și Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Tablourile sale au putut fi admirate în cadrul a diferite expoziții personale și colective, desfășurate în țară și în străinătate.

Manifestarea de față este organizată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut