ANAF va anula plăţile nejustificate ale contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

ANAF a anunţat că va emite şi va comunica din oficiu decizii de anulare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru cazurile în care a emis şi comunicat decizii de impunere pentru persoanele fizice care, potrivit prevederilor Legii privind reforma în domeniul sănătăţii şi evidenţelor transmise de CNAS către ANAF, aveau calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Reglementarea se va aplica indiferent dacă împotriva deciziei de impunere s-au exercitat ori nu căi de atac, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite.
O Ordonanţă a Guvernul a modificat Codul fiscal în urmă cu două săptămîni, în sensul exceptării de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a unor categorii de persoane, precum şi al clarificării unor categorii de venituri pentru care nu va fi datorată contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Potrivit actului normativ, categoriile de persoane fizice exceptate de la plata CASS şi categoriile de venituri pentru care nu vor datora contribuţie sînt copiii pînă la vîrsta de 18 ani, tinerii cu vîrste cuprinse între 18 ani şi de 26 de ani, dacă sînt elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, pînă la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor. Aceste categorii datorează contribuţie, dar numai pentru situaţia în care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură.
O altă categorie exceptată vizează tinerii cu vîrsta de pînă la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului, dar dacă ei realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură sau sînt beneficiari de ajutor social acordat conform Legii privind venitul minim garantat, datorează contribuţie pentru aceste venituri.
Soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, dar şi persoanele persecutate politic de fostul regim comunist sau magistraţii înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice, în timpul regimului comunist, veteranii şi văduvele veteranilor de război fac parte de asemenea din categoriile exceptate de la plata CASS.
În aceiaşi situaţie sînt şi persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, luptătorii răniţi în revoluţia din Decembrie 1989, persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pînă la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia. De asemenea, sînt exceptate femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau dacă nivelul acestora este sub valoarea salariului de baza minim brut pe ţară.

Persoanele fizice care se încadrează într-una din aceste categorii şi care au primit decizii de impunere, dar nu au primit decizia de anulare de la ANAF, beneficiază de acest drept, la cerere, după obţinerea documentului justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuţiei, eliberat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Pentru persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuţiei este condiţionată de un plafon minim, respectiv, de valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre de Guvern. Dacă venitul lunar realizat este sub plafonul minim, contribuţia se calculează asupra plafonului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.