Pocăința, dar al Duhului Sfânt

Poate ne întrebăm de ce, de multe ori, nu rămânem în starea de spirit a primilor creștini, de ce nu simțim din belșug darurile Duhului Sfânt, căci le teoretizăm oarecum pe toate acestea. Ce se întâmplă cu noi?

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Tesaloniceni 5, 19, ne spune că aceste daruri, pe care Duhul Sfânt le revarsă din plin în Biserică, le putem și pierde: „Duhul să nu-L stingeți…”. Cum stingem Duhul? Îl stingem cu păcatele noastre, cu netrebnicia noastră, și nu mai suntem în stare să ne bucurăm așa cum s-au bucurat primii creștini în ziua de Rusalii.

Sfântul Siluan Athonitul a meditat și el la această realitate și iată ce spune: „Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, că Domnul ne iubește și ne dă harul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt vedem slava Lui. Dar pentru a păstra harul trebuie să iubim pe vrăjmașii noștri și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile”.

Așadar, pentru a păstra darurile Duhului Sfânt trebuie să avem o dragoste nețărmurită față de vrăjmașii noștri și să-I mulțumim lui Dumnezeu nu numai pentru bucurii, pentru împliniri, pentru belșug, ci să-I mulțumim și pentru necazuri, pentru boală, pentru suferință, pentru sărăcie… Dacă ne străduim bine, și punându-ne problema credinței, s-ar putea să nu-i urâm pe vrăjmași, ci chiar să-i iubim, aceasta este o lucrare pe care numai Duhul Sfânt o împlinește în sufletele noastre.

Deci, ca să păstrăm Duhul Sfânt în noi, atmosfera de pace, de bucurie, de înălțare, pe care El o lucrează, trebuie să-i iubim pe vrăjmașii noștri și să-I putem mulțumi lui Dumnezeu pentru toate necazurile. Neîmplinirile, suferințele, cu care ne confruntăm în fiecare zi. Și atunci, ne punem întrebarea: Ce să facem? Pentru că suntem păcătoși și, datorită păcatelor, am stins Duhul. Nu mai simțim această lucrare în sufletele noastre. Ce să facem ca să redevenim în starea de Har și de bucurie în care erau primii creștini la Rusalii, când S-a pogorât Duhul Sfânt și a întemeiat în mod văzut Biserica. Apostolii, plini de Duhul Sfânt, au ieșit în piața din Ierusalim și L-au binevestit pe Domnul Hristos și mântuirea pe care El o aduce lumii. Și miile de oameni prezenți acolo au fost străpunși la suflet și citim în versetul 37 că ei au zis către Petru și către ceilalți apostoli: „«Bărbați frați, ce să facem?» Iar Petru a zis către ei: «Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darurile Duhului Sfânt…»”.

Cheia rezolvării problemei este aceasta: Noi, botezați suntem, dar datorită păcatelor pierdem plinătatea Duhului Sfânt și atunci trebuie să ne pocăim ca să reintrăm în starea de bucurie și de har în care erau creștinii la Rusaliile din anul 33, când S-a pogorât Duhul Sfânt și a întemeiat Biserica. Acum, această lucrare mare, numită pocăință, nu-i întotdeauna bine înțeleasă. Pentru că pocăința nu presupune a trece la un cult neoprotestant. Dimpotrivă, pocăința adevărată se lucrează în Biserica Ortodoxă.

Iar definiția pocăinței o face Sfântul Ioan Damaschinul, care zice: „Pocăința este întoarcerea cu părere de rău și cu lacrimi de la păcat la virtute și de la diavolul la Dumnezeu”. Aceasta este pocăința: convertirea sufletului, întoarcerea. Și întotdeauna, o bună pocăință se finalizează cu o bună spovedanie. Pentru că Domnul Hristos, Care a revărsat Duhul peste Apostoli, le-a dat putere și le-a zis: „Cărora le veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține ținute vor fi”. Iată modalitatea de a reintra în starea de har și de bucurie, pe care numai Duhul Sfânt ne-o poate oferi, în lumea aceasta în care sunt atâtea probleme și atâtea necazuri.

A experimentat aceasta Sfântul Macarie Egipteanul, și din experiența lui ne comunică și nouă. Și vă citesc câteva cuvinte ale sale: „Numai convertirea adevărată a sufletului schimbă natura firii celei stricate, îl creează pe omul cel nou. Așa cum s-a petrecut cu Pavel și cu atâția alții. Toate sunt cu putință la Dumnezeu. Așa cum tâlharul s-a schimbat în ultima clipă pentru că a vrut și a crezut, tot astfel omul poate să se schimbe dacă voiește. Nu există neputință, ci numai rea-voință”.

Auziți! Tot omul poate să revină la starea de fericire și de har de la primele Rusalii. Nu este neputință, ci numai rea-voință. Amin!

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI