Amintiri despre viitor

E un pic straniu să te gândești la ce a adus anul nou, când n-au trecut nici două săptămâni din el, dar eu am făcut-o. Nu-mi dau deloc seama ce a adus altora, dar la mine n-a venit cu multe. Chiar cu nimic, aș spune.

Încerc să-mi injectez optimism și dau vina pe vreme pentru amorțeala asta. E drept că și iarna asta nu e deloc iarna pe care mi-o doream. Niciodată în ultimii ani n-am spălat atât de mult noroi de pe tălpile bocancilor ca și în perioada asta, iar Chica, goldănița mea de cinci ani și un pic, a făcut, cred, febră musculară de la cât sărit în și din cadă și sunt convins că i s-a acrit și ei de atâta spălat. Zăpadă văd doar la televizor, pe ici colo la munte, și soarele răzbate cel mult o dată pe săptămână. Avem, însă, ploaie cât să ne înece sufletele pentru tot anul. Și atunci când nu e ploaie, și nu e nici soare, e ceață. Că așa e la Cluj. Cu ceață multă. Și nimeni și nimic nu i se poate împotrivi. Și-i vezi pe netoți cu luminile stinse în trafic, și-i vezi pe neghiobi sărind în fața mașinilor, cu ochii împlântați în telefoane. Și mai auzi de alții mulți uitați cu orele prin aeroport și care îi blesteamă pe cei care se lăudau că fac ei în așa fel încât, pe cea mai groasă ceață, păsările de oțel să aterizeze în siguranță. Prostii.

Deschidem paranteză.

Dincolo de toate însă, negura asta are și ea farmecul ei. Recunosc că sunt fascinat de ce aduce cu ea ceața, mai ales după lăsarea întunericului. Pentru cei ca mine, înseamnă evadare. O evadare într-o lume plină de mister. Și dacă te lași pradă pornirilor, atunci nu-ți rămâne decât să-ți iei cuțitele și să te afunzi în ea. Și nu te mai grăbești, de acum, nicăieri. Te îmbeți cu liniștea din jur. Nu e nimeni înaintea ta, nici înapoi, nici la stânga, și nici la dreapta. Ești doar tu, cu gândurile tale și savurezi asta pe îndelete, și-ți dorești ca senzațiile care te cuprind să nu se sfârșească.

Închidem paranteza.

La televizor e tot cu războiul din Ucraina, tot cu bombardamente și cu griji privind folosirea armelor nuccleare. Tot cu inflația și cu pensiile. Cu gripa. Cu îndemnuri de a purta iar masca pe figură. Cu morți în accidente, cu rate mai mari la credite. Cu șomaj și nemulțumiri sindicale.

Da, e deprimant începutul de an, dar nu e deloc definitoriu pentru ceea ce poate urma, și asta depinde mult și de noi.

În definitiv, la ce să ne gândim să ne aducă noul an? În teorie, nu e deloc complicat și nu e deloc greu să spunem ce ne dorim. Să ne îndeplinim dorințele în plan personal, oamenii să fie mai buni unii cu alții, să avem sănătate, să supraviețuim capitalismului, să ne găsim drumul în viață, artele și cultura să fie mai prezente în preocupările noastre. Să nu ne lăsăm doborâți de situații a căror rezolvare ține doar de noi, să ne concentrăm pe ceea ce putem influența în bine, să nu avem temeri existențiale și să  nu fim nevoiți să lucrăm într-un domeniu care nu ne face fericiți. Să facem în așa fel încât să cunoaștem mai mulți oameni și să călătorim mai mult. Să avem parte de politicieni cu care să ne unim interesele. Să fie pace și dreptate. Să avem parte de vacanțe frumoase. Să fim mai relaxați și să nu mai exagerăm totul. Să fim mai puțin grăbiți și mai senini. Să avem în jur oameni frumoși. Să avem timp mai mult pentru oamenii și lucrurile care ne fac mai fericiți. Să ne iubim mai mult. Să ne crească salariile și pensiile. Să privim mai atent spre cei cu care soarta n-a fost deloc îngăduitoare. Să poluăm mai puțin. Să fim mai recunoscători pentru viața pe care o avem, să nu mai privim atât de mult în ograda vecinului. Să luăm distanță față de persoanele toxice și de energiile lor negative. Să ne iubim alegerile, gândurile și trupul. Să cerem ajutor atunci când simțim că ne scufundăm. Să nu mai trăim din amintiri și din vise ce nu se îndeplinesc niciodată. Să trăim ce avem deja. Să fim recunoscători.

Să ne acceptăm destinul.

Să nu ne luăm, deci, după începutul de an, când nimic nu pare a fi la locul lui, când avem parte de noroaie și ploi, și nu de zăpadă, ci să tragem puternic aer în piept. Avem multă treabă anul ăsta.