Americanii au făcut legea în „U” BT Cluj – CSM Oradea

La doar o zi după super-concertul englezilor de la Deep Purple, care au încins atmosfera în ”BT Arena”, a avut loc meciul de baschet masculin dintre „U” Banca Transilvania Cluj și CSM Oradea, punctele puse în joc contând de data aceasta în FIBA Europe Cup.

 

Sorții au decis ca cele două reprezentante ale României în această competiție să facă parte din aceeași grupă, respectiv J, în care se mai află Ironi Ness Ziona din Israel, respectiv Tsmoki Minsk din Belarus. Acestea două s-au aflat față în față pe terenul israelienilor, care și-au valorificat statutul de gazde și s-au impus cu 84-75. Și meciul de la Cluj le-a revenit amiftrionilor, echipa antrenată de Dușko Vujosevic și Mihai Silvășan impunându-se cu 81-76, pe „sferturi” 17-23, 28-13, 20-17, 16-23. CSM Oradea a condus ostilitățile în primul „sfert”, dar Universitatea a intrat la pauza mare în avantaj, scor 45-36. „Sfertul” al treilea a stat sub semnul echilibrului, fiind adjudecat de clujeni la diferența unui coș de la distanță. Finalul meciului din „BT Arena” a fost strând, după ce campioana României a revenit pe tabelă. Kerron Johnson și compania au gestionat mai bine ultimele minute și s-au impus la o diferență de cinci puncte. Liniștea a fost adusă de Darko Planinic. Principalii marcatori ai învingătorilor au fost Patrick Richard (18 puncte), Kerron Johnson (14), Karlo Zganec (14) și Darko Planinic (14). Etapa viitoare, pe 18 decembrie, programează partidele Tsmoki Minsk – „U” Banca Transilvania Cluj și CSM Oradea – Ironi Ness Ziona. ”A fost un meci la fel cum sunt toate disputele cu Oradea. Ei au o echipă cu multă calitate, au ambiție și mândria de a fi campionii României. Îi felicit pe jucători pentru victorie, mai ales după începutul mai puțin fericit de meci pe care l-am avut. În primele cinci minute parcă nu ne-am gândit că partida va fi atât de intensă. Orădenii ne-au arătat că trebuie să depunem efort pentru a câștiga. Până la urmă, victoria este victorie. Avem 1-0 în această grupă. Toate meciurile vor fi dificile și disputate, sunt adversari dificili. Ne dorim să ne calificăm, vom analiza partida care putea fi mai bună din punctul nostru de vedere. Vom vedea ce este de făcut până sâmbătă, când ne reîntâlnim cu orădenii. Vrem să câștigăm și acel joc”, a declarant Mihai Silvășan, pe site-ul oficial al echipei. CSM Oradea și „U” BT Cluj se reîntâlnesc la finele acestei săptămîni, în Liga Națională, de data aceasta în Sala „Antonio Alexe”. Partida contează pentru etapa a 10-a din Grupa A, dominată copios de clujeni, care au nouă victorii consecutive.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.