Amânarea includerii Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial – „o crimă la adresa Poporului Român, comisă de către însuşi Statul Român”

Șapte arheologi și arhitecți români de prestigiu îi cer președintelui României, Klaus Iohannis, să apere „patrimoniul neprețuit” al Roşiei Montane, susținând în continuare inițiativa UNESCO de a introduce acest sit în Lista Patrimoniului Mondial și să împiedice, prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, „derapajul de la rolul fundamental pe care Ministerul Culturii și Guvernul îl au în raport cu patrimoniul țării”.

Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, dr. Monica Mǎrgineanu Cârstoiu, cercetător științific I la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și președinte al Asociației „Arhitectură. Restaurare. Arheologie” (ARA), prof. dr. Dan Mohanu, Universitatea Națională de Arte (vicepreşedinte ARA), dr. Virgil Apostol, cercetător științific III la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” (secretar ARA), prof. dr. Ioan Piso, Universitatea Babeş-Bolyai (preşedinte al Fundației Culturale Roşia Montană), arh. Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, arh. Șerban Sturdza, vicepreședinte executiv al Fundației Pro Patrimonio și arh. Raluca Munteanu, Fundația Pro Patrimonio, apreciază ca  „iresponsabilă față de poporul român și jignitoare pentru imaginea României în lume” decizia de amânare a introducerii Roșiei Montane pe Lista patrimoniului Mondial UNESCO. ”Patrimoniul Cultural al României este amenințat astǎzi de o decizie privind amânarea introducerii pe Lista Patrimoniului Mondial a sitului istoric de la Roşia Montanǎ. Aceastǎ decizie este luată de către Guvernul României (prin Ministrul Culturii şi Identității Naționale), care acționeazǎ în sens contrar protejǎrii Patrimoniului Cultural Național şi prin aceasta poate aduce grave prejudicii pǎstrǎrii identitǎții naționale a poporului român” – arată semnatarii scrisorii deschise.

„Roșia Montană este un sit istoric care conține valori de patrimoniu universale. Cu toate acestea, lupta pentru salvarea acestui sit de la actul de genocid cultural pregǎtit de o companie canadianǎ de minerit (RMGC) prin proiectul de exploatare minierǎ la suprafațǎ cu cianuri a durat mulți ani şi a scos la ivealǎ, printre altele, o întrebare fundamentalǎ rǎmasǎ pânǎ astǎzi fǎrǎ rǎspuns: cum a fost posibil sǎ i se permitǎ unei companii private sǎ se instaleze la Roșia Montană și să confiște viața comunității și patrimoniul cultural (și universal!) fără să fi primit în prealabil vreun aviz pentru proiectul său fictiv? Aceasta, într-o țarǎ în care monumentele şi siturile cu valori istorice erau protejate împotriva distrugerii, cel puțin oficial, de cǎtre însuşi apǎrǎtorul prin definiție al Patrimoniului Cultural Național, Statul Român, prin Lista Monumentelor Istorice, în care Roșia Montanǎ (Alburnus Maior) a fost introdusă încǎ din anul 1992! La ora actualǎ, recunoaşterea internaționalǎ a valorii universale a patrimoniului cultural de la Roșia Montanǎ, un pas esențial pentru salvarea acestui sit de la distrugere, pǎrea a fi ajuns la final prin introducerea sitului în Lista Patrimoniului Mondial a UNESCO. În acest scop, verdictul oficial al organizației de specialiști ai UNESCO a fost pronunțat: situl istoric minier Roșia Montană are valoare culturală universală, iar această valoare se aflǎ în pericol şi trebuie de urgență protejată. La sfârşitul acestei luni urmeazǎ anunțarea oficialǎ a Listei Patrimoniului Mondial – UNESCO. Dar ce face Guvernul României? Prin actualul ministru al Culturii şi Identității Naționale solicitǎ UNESCO amânarea introducerii dosarului Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial!” – se spune în scrisoarea deschisă adresată președintelui României.

Potrivit semnatarilor scrisorii, pretextul invocat pentru cererea de amânare (existența procesului de arbitraj de la Washington, prin care RMGC solicită Statului Român despăgubiri de 4 miliarde dolari, pentru a nu se fi ținut de cuvânt prin emiterea unor legi favorabile companiei) „este fals şi mistificator”. „Procesul de arbitraj era deja pe rol în momentul în care dosarul Roșiei Montane fusese înaintat de Statul Român către UNESCO, cu solicitarea expresǎ a introducerii sitului în Lista Patrimoniului Mondial. Mai mult decât atât, dacă situl Roșiei Montane va fi clasat pe Lista Patrimoniului Mondial, acest lucru va pleda în favoarea Statului Român în cadrul procesului de arbitraj!” – arată semnatarii scrisorii deschise.

Potrivit acestora, Guvernul Dăncilă „induce ideea falsă şi aberantă cǎ, respectându-şi în fapt angajamentele internaționale și legile proprii prin promovarea patrimoniului de la Roșia Montanǎ în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ar pune în pericol șansele Statului Român la curtea de arbitraj de la Washington, în fața RMGC”. „Această pseudo-argumentație – spun semnatarii scrisorii – este o insultă la adresa inteligenței oricărui om de bunăvoință şi nu arată decât că Ministerul aşa-zis al Culturii şi Identității Naționale sprijinǎ de facto interesele RMGC în sus-numitului proces de arbitraj. Prin cererea de amânare a dosarului Roşia Montană de pe agenda de clasare pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Guvernul Dăncilă, prin Ministerul Culturii îşi suspendǎ deliberat dreptul suveran de a proteja patrimoniul construit şi natural şi prin aceasta însăși Istoria țării”.

Îm opinia celor șapte specialiși, amânarea includerii în Lista Patrimoniului Mondial priveazǎ Roşia Montanǎ de protecție urgentǎ împotriva propriei dispariții ca sit de valoare universală şi este „o crimă la adresa Poporului Român, comisă de către însuşi Statul Român”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.