„Am ajuns să ne bucurăm că cineva coboară dintre nori și discută o oră cu profesorii”

Tensiunile din domeniul educației nu s-au încheiat încă, din păcate, iar unii politicieni din opoziție dau vina exclusiv pe coaliția de la putere.

„Am ajuns să ne bucurăm că cineva coboară dintre nori, din avioane private, și  discută o oră cu profesorii după aproape două săptămâni de grevă. Asta după ce la nivelul guvernului ce se vedea era doar haos și pasarea răspunderii între PSD și PNL. Din păcate situația nu s-a rezolvat încă, și nu din cauza profesorilor, ci pentru că guvernanții au lăsat tensiunile să escaladeze, sfidând zile întregi profesorii care își cereau drepturile, și preocupându-se doar de propriile calcule politice și de imagine. S-au făcut pași înainte, dar tot cu aroganță și superioritate din partea decidenților. Dialogul trebuie să continue, azi, mâine,  în fiecare zi, până când situația va fi rezolvată. Fiecare parte trebuie să cedeze câte puțin, pentru a se ajunge la un acord, a declarat liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu.

„Trecutul i-a ajuns din urmă, aș putea spune, cu referire la PSD-PNL. Ani și ani de zile educația a fost copilul sărman al bugetului, a fost subfinanțată cronic, nu s-au respectat nici măcar legile aflate în vigoare care obligă la alocarea a 6% din PIB pentru educație. În schimb a fost o risipă constantă a banilor de la buget pe pensii speciale, mii de agenții înființate ca să dea salarii grase clientelei de partid.

Acum, pe fondul scumpirilor masive din ultimii doi ani, răbdarea profesorilor a ajuns la capăt iar tragedia guvenanților este că nu au de unde să scoată bani așa că încearcă să-i prostească pe profesori cu câteva sute de lei în plus acum plus promisiuni în viitor. Dar deficitul bugetului, adică diferența dintre veniturile și cheltuielile statului, bate toate recordurile anul acesta,  și nu există fonduri. Singura soluție este reducerea, în sfârșit, a cheltuielilor statului, și lupta reală cu evaziunea fiscală, altfel guvernul nu are de unde să scoată bani”, a subliniat senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei.

În ce privește felul în care s-ar putea încheia conflictul din învățământ, senatorul a mai spus: “Asta depinde de pârghiile de influență pe care mai ales PSD le mai are în cadrul sindicatelor. Dar problema este de neîncredere în rândul profesorilor, probabil vor fi presiuni foarte mari asupra lor ca să suspende greva pentru încheierea mediilor celor care trebuie să dea bacalaureatul”.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut