Alţi bani…

RADU VIDA

Este greu de explicat cum de România face mereu plecăciuni la ce zic alţii. Şi sărim cu capul înainte în orice fîntînă pe care ne-o arată cei care, între noi fie vorba, ne-au ajutat să ajungem la fundul sacului. Tot felul de „prieteni”, „avocaţi” ne-au tîrît, de-a lungul timpului, în mari belele, iar noi, obedienţi, am marşat pe tot felul de tîmpenii care – nu-i aşa? – costă. Fie că ne-au dus în războaie care ne-au stricat vechi prietenii, că ne-au pus să le cumpărăm „gunoaiele” pe… bani buni, fie că ne-au asmuţit împotriva unora sau a altora – occidentalii şi-au frecat mîinile întotdeauna, ba chiar au avut cuvinte de laudă la adresa noastră, fără însă a primi nici măcar bucăţica de zahăr cubic, atît de rîvnită de un căţelandru, ce execută întocmai năzbîtiile ce-i trec prin capul stăpînului.

În general, americanii au fost cei care ne-au arătat, de cele mai multe ori „oglinda” şi, asemenea sălbaticilor am vîndut pentru un curcubeu sau un soare imaginar toată demnitatea de care aveam nevoie, în abordarea unei politici externe suverane. Amintesc doar cele mai răsunătoare eşecuri ale ţării noastre: Iraq, Afganistan, Serbia, Kosovo, apoi afacerile de… second hand cu fregate, avioane, elicoptere, ca să nu mai vorbim de complicitatea distrugerii slabei industrii pe care am avut-o şi de neruşinarea vinderii unei părţi a pămînturilor agricole, pe un preţ de nimic.

Şi acţiunea continuă.
Au trecut doar cîteva zile, de cînd 28 de miniştri de externe s-au adunat la o şuetă. Şi, cu zîmbetul diplomatic la îndemînă, au propus o mega afacere. Pentru ei, desigur. Au ghicit că nu-i în regulă cu cerul de deasupra noastră, aşa că au venit cu geniala idee de îmbunătăţire a supravegherii aeriene. Toţi au discutat, au dezbătut şi, cînd, în fine, ridurile de pe feţele simandicoşilor s-au adîncit, am aflat că şi noi trebuie să cumpărăm nişte avioane fără pilot. Sigur, cele cu pilot au căzut, între timp, şi-n loc de MIG-uri, vom cumpăra F-16, reşapate, bibilite şi numai bune pentru a fi declarate, din nou, sicrie zburătoare.

Drone.
Ei, chiar astea ne mai lipseau! Plătim pentru pactul (lor) de stabilitate, plătim pentru războaiele (lor) din afara patriei, plătim pentru ca Deveselu să ajungă pe harta ţintelor iraniene şi ruseşti, ne angajăm să cumpărăm avioane expirate, elicoptere din producţia lor (de parcă noi n-am putea face!) şi, acum, iată, le cumpărăm şi dronele.

Marele strateg Rasmussen de NATO a spus , la Bruxelles, că drăciile astea şi-au dovedit eficienţa în luptele din Libia. Şi… hop şi noi! Francezii? Pardon! Englezii? Of course, my hourse! Bogaţii nu iau! Ci dau. Au ei un fel de două feluri, pre numele lor „Sentinel” şi „Heron”, cu tehnologie israeliană. Aşa că, ei, nu plătesc! Dar îi conving pe alţii cît de bine le va fi, (americanilor), ce minunat zbor au drăcoveniile fără pilot, cît de departe pot spiona şi ce bine e pentru strategia de război! Iar Italia îngăduie amplasamentul comandamentului, în Sicilia.

Cît despre pace? Nici un cuvînt. Americanii finanţează conceptul, o grămadă de ţărişoare fac sluj şi plătesc cu vîrf şi îndesat, lor li se asigură pacea şi bunăstarea, iar nouă – jugul datoriilor. Dar, în varii ocazii, mîrîie că nu ridicăm nivelul de trai, că nu progresăm, că…
… Altă distracţie!