Alte trei comune și trei licee clujene intră în scenariu roșu

Alte trei comune din județul Cluj au trecut în scenariu roșu după ce incidența cazurilor de infectare cu coronavirus a atins pragul de trei la mia de locuitori. Este vorba de comunele Sâncraiu, Săcuieu și Săvădisla.

Comitetul pentru Situații de Urgență Cluj a dispus ca, timp de două săptămâni, începând cu data de 19.10.2020, în aceste localități, să se ia toate măsurile pentru asigurarea rezilienței comunității și de diminuare a impactului tipului de risc, în scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în aceste unități administrativ-teritoriale pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Este interzisă organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte. De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.

Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase). Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci”, se arată în hotărârea Comitetului Județean Cluj pentru Situații de Urgență.

În contextul creșterii numărului cazurilor de infectare cu coronavirus s-au mai luat câteva măsuri privind funcţionarea unităţilor de învățământ din județ. Astfel, începând cu 19 octombrie Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin, Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca și Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca trec la scenariul de funcționar 3, cea ce înseamnă că toate cursurile vor fi orgnizate în sistem online.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut